Scena X
Bursuflescu și Harță
Harță: Aud, domnule.
Bursuflescu: Vină-ncoace… ascultă: mi-ai cerut cinci mii de lei pe peticul tău de răzășie… Fie!… îți dau cinci mii, numai să te duci dracului pomană.
Harță: Cinci mii?… opt mii vrei să zici, d-le?
Bursuflescu: Cum opt mii? Dar n-ai spus tu mai dinioare că vrei cinci?… Cinci! (Îi dă tifla.)
Harță: Degeaba îmi dai tifla, domnule, că mai gios. de opt mii, nici o para frîntă.
Bursuflescu (în parte): Ce l-aș ciomăgi! (Tare.) Măi Hărțușorule, fii om de omenie.
Harță: Chiar de m-ai săruta, domnule, nu pot… moșioara mea de baștină, cu perjerie…
Bursuflescu: Nu vrei?
Harță: Nu.
Bursuflescu: Ghidi, hoț șiret!… Ai înțeles că am. nevoie să mă dezbăr de vecinătatea ta…
Harță (făcînd că se mînie): Să te dizbări? dar ce sînt eu, boală?
Bursuflescu: Vătămătură!…
Harță: Dacă-i așa treaba, nu vînd… sluga d-tale. (Vre să iasă.)
Bursuflescu: Ei! lasă. Harță, c-am glumit… Nu tesupăra… (În parte.) Să videți că o să fiu silit a-i face și curte acum.
Harță (în parte): Vine drăguș la căuș.
Bursuflescu: Șepte mii ai zis?
Harță: Ba… Opt și cinci sute.
Bursuflescu: Hai!… ți-i dau… adă mîna-ncoaci… Noroc să deie Dumnezeu!… dar să peri îndată, de lîngă grădina mea… Auzi? (în parte.) M-am. calicit!
Harță (în parte): Păcat că nu l-am opintit mai sus. cu tîrgu.
Scena XI
Bursuflescu, Harță, Lunceanu
Lunceanu: D-le Bursuflescu… iată registrul… cînd îi pofti…
Bursuflescu: Mai pe urmă, mai pe urmă, d-le primar. Acum fă bine de te-ntoarce la cancelarie ca să-mi redigi un act de vînzare a răzășiei lui Harță, în preț de 8500 lei, și cu condiție să mi-o deie îndată în stăpînire.
Lunceanu: Prea bine, domnule… să-ți fie cu noroc. (Iesă.)
Bursuflescu: Foarte-ți mulțămesc… scump noroc!
Harță (în parte): Puteam să-l sui pănă la zece mii.
Bursuflescu (în parte): Merg sâ duc veste bună Tarsițăi, ca s-o împac. Și de acum zîna-i a mea!… Am scăpat de Harță!
Bursuflescu
Bade Harță, stăi pe loc,
Eu mă-ntorc aici cu bani.
Harță
Hai! să-ți fie cu noroc,
Să trăiești întru mulți ani.
Bursuflescu
Noroc! însă scump mă ține
Titlul de proprietar.
Harță
Scump, însă ia seama bine
C-ai ajuns a fi perjar.
(Împreună.)
Bursuflescu (în parte)
Ghidi, hoț șiret,
Bun de ciomăgit!
Răzășia lui,
Zău, m-a calicit.
(Iese prin fund.)
Harță (în parte)
Ama! cap de cuc!
Bine l-am sucit;
Și ca pe un năuc
Ți l-am învîrtit.
(Se aude în dreapta glasul Măriucăi.)
Harță: Iaca Măriuca!… Se întoarce de la izvoare cu pînza… Veselă păsăruică!… Am s-o pun în cușcă; dar păn-atunci hai să scutur de colb ispisoacele răzășiei. (Iese pe portiță zicînd:) 8500 lei un petec!… (Bufnește de rîs.)
Scena XII
Măriuca (întră cu valul de pînză pe cap)
Măriuca: Iată-mă-s iar eu… mi-am spălat din nou valul de pînză și acum s-o întind la soare… cole pe iarbă verde. (Întinde pînza cîntînd:)
I
Măriuca-i româncuță
Toți flăcăilor drăguță,
Ea se scoală dimineața
Și-n izvor își scaldă fața,
Apoi pune la cosițe
Două flori de garofițe
Și la sînu-i busuioc,
Să dea inimilor foc.
Iarna toarce la fuioare,
Țese firu-n țesătoare,
Apoi vara-n foc de soare
Bate pînza la izvoare.
Și cu dînsa fata-și coasă
Cămeșuică de mireasă,
C-a s-o poarte cu noroc,
Să dea inimilor foc.
Scena XIII
Măriuca, Bursuflescu (vine alergînd, se împedică)
Bursuflescu: Ce-i asta?
Măriuca: Nu călca pînza… nu călca.
Bursuflescu: Da ce-i asta?
Măriuca: Nu călca, domnule… că acu am spălat-o.
Bursuflescu: Da cine ți-a dat voie să-ți întinzi pînza aici?
Măriuca: Iaca vorbă!… Aici am uscat totdeauna… și an, și anțărț.
Bursuflescu: Ce anțărț?… Nu știi tu că acum eu sînt stăpîn aici?
Măriuca: Ș-apoi?
Bursuflescu: Apoi cum îndrăznești pe pămîntul meu?…
Măriuca: Iaca… ai vorbit de te-ai pripit… Doar n-am să-ți mănînc pămîntul…
Bursuflescu: Aud? încă te și obrăznicești?… Na pînză, dacă-i așa. (Calcă pe pînză.)
Măriuca: Nu călca, nu călca!
Bursuflescu (tropăind pe pînză): Na, na, na!
Măriuca: Ian vezi-l, bată-l crucea nebun!… Vai, mînca-te-ar cioarele… (Trage de capătul pînzei.)
Bursuflescu (căzînd): Valeu! m-am stîlcit!
Măriuca (furioasă, plîngînd): Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu!… (Înfășură cu pînza pe Bursuflescu, care cearcă în zadar a să scula.) Ian să te satur eu de gioc pe pînzele fetelor…
Bursuflescu: Șezi, fa!
Măriuca: Ba nu, mangositule… am să te înfăș ca pe plozi.
Bursuflescu: Fa, nebuno, mă înăduși…
Măriuca (plîngînd tare): Înăduși-te-ar ielile, hăihuiule!
Scena XIV
Bursuflescu, Măriuca, Harță
Harță: Da ce este aici?… Ce plîngi, Măriucă?
Măriuca: Cum n-oi plînge, bădică, dacă vine bazaochiul ista de-mi tăvălește pînza cu picioarele lui… gioacă pe dînsa ca un curcan șuierat.
Bursuflescu (sculîndu-se): Ei! lasă, fa, că te-oi drege eu.
Măriuca (adunîndu-și valul): Ba-i drege tu. pe cine ai mai dres, stropșitule… Iaca, iar trebuie să clătesc valu la fîntînă.
Harță: Lasă-l dracului, Măriucă…
Bursuflescu: Pe mine?
Harță: Ba valu… N-ai noroc azi, dragă.
Măriuca: Așa se vede, bădică… Dacă-i lumea plină de sturluibați… (Se duce de se pune pe laiță și așează pînza-n val.)
Bursuflescu: Ce fată-i asta, bade Harță?
Harță: O biată orfană crescută de mine.
Bursuflescu: Ră creștere i-ai dat… Auzi, să mă înfeșe la vîrsta mea!
Harță: Nu te mai potrivi, domniile… Adus-ai banii?
Bursuflescu: Prețul răzășiei?… Cum nu!… Iată 500 lei în capăt.
Harță: 500 și opt mii?…
Bursuflescu: Care 8000? Unde a fost vorba de 8000? (Scoate un cuțitaș țărănesc din buzunar.)
Harță: Ha, ha, ha… Glumeț mai ești, domnule?
Bursuflescu (jucîndu-se cu cuțitașul): Așa-s eu, bade Harță.
Harță: Iaca cosorul meu! Unde l-ai găsit, domnule?
Bursuflescu: Ce?
Harță: Cosorul meu, ista… (Arată cuțitașul.)
Bursuflescu: Îi al d-tale? Ești sigur?
Harță: Cum nu?… Tot satul îl știe.
Bursuflescu: Unde l-am găsit?… (Schimbindu-și tonul.) A! hoțule! sari noaptea peste gardul viei ca să-mi furi poama?
Măriuca (în parte): Ce zice?
Harță: Eu?
Bursuflescu: Tu, tu… Cine altul?
Harță: Da să n-am parte…
Bursuflescu: Taci, minciunosule… Chiar acum a venit vierul și mi s-a jăluit că în toate nopțile îi fură, nu știe cine, poame cu cofele… Tu ești furul…
Harță: Pușche pe limbă-ți, domnule.
Bursuflescu: Tu… Căci vierul ți-a găsit cuțitașul la piciorul unui butuc.
Măriuca (în parte): Vai de mine, ce poznă am făcut!
Harță: Domnule…
Bursuflescu: Taci din gură, potlogariule… Te-oi învăța eu să te anini de proprietatea altuia, am să te duc în Criminal.
Harță (spăriet): Pe mine, în Cri…
Măriuca (cu mirare, în parte): minal?
Harță: Să nu faci un păcat ca aista, cucoane, că, zău, nu-s vinovat.
Bursuflescu (arătînd cuțitașul): Iată dovada care te osîndește.
Harță (plecînd capul): Am pățit-o!
Bursuflescu (în parte): L-am umplut de spăriet… minunat!
Harță: Și bine, cucoane, nu-i chip de tocmală?
Bursuflescu: Ba este unul, dacă. n-ai fi îndărătnic.
Harță: Care?
Bursuflescu: Îmi dai răzășia cu 500 de lei?
Harță: Ți-o dau, numai adâ cuțitașul. (Întinde mîna.)
Bursuflescu: Ba nu, măi badeo; să facem hîrtiile mai întîi… (În parte.) Îl țîn la mînă.
Harță (în parte): Ciocoiul dracului!
Măriuca (în parte): Cum să-l scap pe bietul bădică?