Poezii

DIANA

 
Ce cauti unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurator
Si unde pasarile-ntr-una
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiana
Soptesc cu zgomotul de guri
Ce se saruta, se harjoana
In umbr-adanca de paduri?
 
 
In cea oglinda miscatoare
Vrei sa privesti un straniu joc,
O apa vecinic calatoare
Sub ochiul tau ramas pe loc?
S-a desprimavarat padurea,
E-o noua viata-n orice zvon,
Si numai tu gandesti aiurea,
Ca tanarul Endymion.
 
 
De ce doresti singuratate
Si glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul funza-si bate,
S-adormi pe verdele covor?
Iar prin lumina cea rarita,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zana linistita
Cu ochii mari, cu umeri goi?
 
 
Ah! acum crengile le-ndoaie
Manute albe de omat,
O fata dulce si balaie,
Un trup inalt si mladiet.
Ur arc de aur pe-al ei umar,
Ea trece mandra la vanat
Si peste frunze fara numar
Abia o urma a lasat.
 

DIN NOAPTEA…

 
Din noaptea vecinicei uitari
In care toate curg,
A vietii noastre desmierdari
Si raze din amurg,
 
 
De unde nu mai strabatu
Nimic din ce-au apus -
As vrea odata-n viata tu
Sa te inalti in sus.
 
 
Si daca ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu ma priveste linistit
Cu stinsele lumini.
 
 
Si daca glasul adorat
N-o spune un cuvant,
Tot inteleg ca m-ai chemat
Dincolo de mormant.
 

SARA PE DEAL

 
Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plang, clar izvorand in fantane;
Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
 
 
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.
 
 
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi casele-n luna ridica,
Sartaie-n vant cumpana de la fantana,
Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
 
 
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.
 
 
Ah! in curand satul in vale-amuteste;
Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste:
Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga.
 
 
Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surazand vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcam. – Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?
 

NU MA INTELEGI

 
In ochii mei acuma nimic nu are pret
Ca taina ce ascunde a tale frumuseti;
Caci pentru care alta minune decat tine
Mi-as risipi o viata de cugetari senine
Pe basme si nimicuri, cuvinte cumpanind,
Cu pieritorul sunet al lor sa te cuprind,
In lanturi de imagini duiosul vis sa-l ferec,
Sa-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n intunerec.
 

…

 
Si azi cand a mea minte, a farmecului roaba,
Din orisice durere iti face o podoaba,
Si cand rasai nainte-mi ca marmura de clara,
Cand ochiul tau cel mandru straluce in afara,
Intunecand privirea-mi, de nu pot sa vad inca
Ce-adanc trecut de ganduri e-n noaptea lui adanca,
Azi cand a mea iubire e-atata de curata
Ca farmecul de care tu esti impresurata,
Ca setea cea eterna ce-o au dupaolalta
Lumina de-ntunerec si marmura de dalta,
Cand dorul meu e-atata de-adanc si-atat de sfant
Cum nu mai e nimica in cer si pe pamant,
Cand e o-namorare de tot ce e al tau,
De-un zambet, de-un cutremur, de bine si de rau,
Cand esti enigma insasi a vietii mele-ntregi…
Azi vad din a ta vorba ca nu ma intelegi!
 

LA STEAUA

 
La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
 
 
Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
 
 
Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie:
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
 
 
Tot astfel cand al nostru dor
Pieri in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.
 

DE CE NU-MI VII

 
Vezi, randunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
 
 
O, vino iar in al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu
De sanul tau, de sanul tau!
 
 
Ti-aduci aminte cum pe-atunci
Cand ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atatea ori, de-atatea ori?
 
 
In lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scantei…
Dar, oricat ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
 
 
Caci tu inseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mandra decat orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
 
 
Tarzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
 

KAMADEVA

 
Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi sa-l vindec,
L-am chemat in somn pe Kama -
Kamadeva, zeul indic.
 
 
El veni, copilul mandru,
Calarind pe-un papagal,
Avand zambetul fatarnic
Pe-a lui buze de coral.
 
 
Aripi are, iar in tolba-i
El pastreaza, ca sageti,
Numai flori inveninate
De la Gangele maret.
 
 
Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Ma lovi cu ea in piept,
Si de-atunci in orice noapte
Plang pe patul meu destept…
 
 
Cu sageata-i otravita
A sosit ca sa ma certe
Fiul cerului albastru
S-al iluziei deserte.
 

DIN MANUSCRISE

FRUMOASA-I…

 
In lacul cel verde si lin
Resfrange-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfasiind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglinda in umedul val,
O stanca starpita de ger
Inalt-a ei frunte spre cer.
Pe stanca sfarmata ma sui,
Gandirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut col? – n rasarit
Si caut cu sufletul dus
La cerul pierdut in apus.
Cobor apoi stanca in jos,
Ma culc intre flori cu miros,
Ascult la a valului cant,
La gematul dulce din vant.
Natura de jur, imprejur,
Pe sus e o bolta de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Tesut cu mii tinere flori.
Vad apa ce tremura lin
Cum vantul o-ncrunta-n suspin,
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate in miros de flori
Vad lebede, barca de vant,
Prin unde din aripe dand,
Vad fluturi albastri, usori
Roind si band miere din flori.
 
 
De ce nu am aripi sa zbor!
M-as face un flutur usor,
Un flutur usor si gentil
Cu suflet voios de copil,
M-as pune pe-o floare de crin,
Sa-i beau sufletelul din san,
Caci am eu pe-o floare necaz:
Frumoasa-i ca ziua de azi!
 

LIDA

 
Marea-i trista-n vantul serei.
Pe ruini ce se desir
Lida vede-icoana marii
Si pe fata-i plang gandiri.
 
 
Blonda Lid-amor gandeste.
Marea vede chipu-i pal
Si-n adancu-i zugraveste
Prin ruini un ideal.
 
 
Un pescar pe tarmuri trece
Si din placa de argint
Vede zana trista, rece
Prin risipe ratacind.
 
 
Peste-un an in nopti de vara,
Vezi pe luciul vagabond
Cum pescaru-n luntre zboara
Cu-al ruinei geniu blond.
 

ONDINA

(Fantasie)

 
L-al orelor zilei sirag razator
Se-nsir cele negre si mute
Ce poarta in suflet mistere de-amor
Palite, sublime, tacute
   Si noaptea din nori
   Pe-aripi de fiori
Atinge usoara, cu gandul,
                 Pamantul.
 
 
Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc,
Din ceata pustie si rece
Un june pe vanturi, cu capul in joc,
Cu clipa gandirei se-ntrece
   Si calu-i turbat
   Zbura necurmat
Manat ca de-a spaimelor zana
        Batrana.
 
 
Pe aripi de munte si stanci de asfalt
Castelul se nalta, se-ncrunta
Si crestetu-i negru si crestetu-i nalt
De nouri si ani se-ncarunta,
   Dar astazi e viu
   Si-n ton auriu
Rasuna din umbra cea mare
    Cantare.
 
 
In mii de lumine ferestrele ard,
Prin care se vad trecatoare,
Prin tactul cantarei sublime de bard
Cum danta la umbre usoare,
   Cum danta usor
   Dulci vise de-amor.
Palatul parea in magie
    Aurie.
 
 
Ca cerbul ce s-alta in crestet de stanci,
Urmat de sageat-arzatoare,
E calul ce sare prapastii adanci
In zboru-i puternic si mare,
   Cu nara arzand,
   Cu coama pe vant,
O data-nca pinten l-impunge
    Si-ajunge.
 
 
Iar junele sare usor de pe el
Sub manta-i purtand mandolina,
Cu inima plina de-amoru-i fidel,
Cu mintea de visure plina,
   De grile de fier
   Al meu cavaler
S-avanta catand pe fereasta
    Si-adasta:
 
 
Ca ganduri palide din ore dalbe
Zboara dantandele fiinte albe,
Par aromatele suflete line
Duse de zephyrii de prin gradine,
In coruri nymphele canta la hore
Si gem in lyrele blande, sonore,
Ascunse gandure de dor de duca
Triste si palide ca o naluca,
Apoi in cytere ele-ncordara
Si plin si limpede incet cantara
Glas a trecutului, ce insenina
Mintea cea turbure de ganduri plina:
 
 
 Pe raul dorului, manat de vanture,
     Veni odat?
 Pe-un vas cu vaslele muiate-n canture,
     Lin-imparat.
 Venit-a regele sa calce vaile
     Catand o sor?,
 Eroi se-ninima si plang femeile
     De-a lui amor.
 El fura muntilor ecouri tinere,
     Cantul la dor,
 Rapeste buzelor naivei Vinere
     Vorba d-amor.
 Pe munti in negura, pe stanci de cremene,
     El a catat
 O alba vergina, sa-i fie gemene
     Si te-a aflat.
 Tu esti cantarilor sorora gemene,
     Sufletul lor,
 Regele inimei trebuie sa-ti semene
     Ca vis cu dor.
 In tine vede-se ca e in ceriure
     Un Dumnezeu,
 Purtand sim?tria si-a ei misterure
     In gandul sau.
 Mana dar coardele unele-ntr-altele,
     Mana-le lin,
 Caci ca in sufletu-ti n-a gasit altele
     Regele Lin
 Canta cu doliul, ce-l varsa b?lele
     Cand plang de-amor,
 Sa creada lumile, sa creada stelele
     Ca-i tactul lor.
 
 
Cum zboara ingerii din stele-n stele,
Barzii zbor, flutura printr-a lor bele;
Din lungul horelor amestecate
Barzii ridic a lor glasuri barbate.
Arpele-n cantece par ca se sfarma
Cand gem cu sufletul, cand zic de-alarma.
Muzica sferelor: Seraphi adoara
Inima lumilor ce-o incongioara,
Dictand in cantece de fericire
Stelelor tactul lor sa le inspire.
Si cum colorile ce se imbina
Naste a soarelui alba lumina,
Astfel prin vocile rasunatoare
Curge-asta mistica, dulce cantare:
 
 
    Ondina,
 Cu ochi de dulce lumina,
 Cu bulce ce-nvaluie-n aur
    Tezaur!
    Idee,
 Pierduta-ntr-o palida fee
 Din planul Genezei, ce-alearga
    Nentreaga!
    Sa-nvii vii
 Si stanca de care rad timpii
 Si tot ce mai e-n nesimtire
    In fire?
    Vin? dara,
 Caci ochiu-ti e viata si para,
 Si sufletu-ti, blanda magie
    Ce-nvie.
    Sa cante
 Ce secoli tacu inainte,
 Si-a muntilor crestete nalte
    Sa salte.
 
 
Si din amestecul de vise dalbe,
Dintre dantandele fiinte albe,
Iese cum cantecul dintre suspine
Regina albelor noptii regine.
Paru-i ca aurul fata-ncadreaza,
Cununa-n undele-i se furiseaza.
Pe-o lira gingasa si argintie
Manuta-i coardele le-ncurca vie
Si cum din zilele poetici, june,
A idealului iese minune,
Astfel prin notele lirei de-amor
Glasul ei tremura, dulce usor:
 
 
 Lira sparta-n stanca lume,
 Suflet stins, muiat in nor,
 Plans amar luat de glume,
 Adevarul vrajitor:
 
 
 E fiinta-mi tremuranda
 Care trece-n infinit,
 Ca un fulger fara tinta,
 Ca un cap fara zenit.
 
 
 Si din chinuri ce ma-neaca,
 Eu sorb mirul cel curat
 Cum o lebada se pleaca,
 Band din lacul inghetat.
 
 
 Si cu moartea cea adanca
 Am schimbat al vietei gand,
 Am fost vultur pe o stanca,
 Sunt o cruce pe-un mormant.
 
 
 Care-i scopul vietii mele,
 Intreb sufletu-mpietrit?
 Ochiu-i stins, buzele mele
 De dureri a-nvinetit.
 
 
 Crucea-mi pare ganditoare,
 Parca arde-a vietii-mi tort
 Si prin neguri mormantare
 Privesc fata mea de mort.
 
 
 Dar atunci cand albe zane
 S-or privi-n sufetul meu,
 A! ganditi, ganditi la mine
 Ca am fost in lume eu.
 
 
Un murmur feeric desmearda, doios
A salei tacere senina,
Prin bolta ferestrei, arcata pompos,
S-aude vibrand mandolina,
   S-un eco usor,
   Setos de amor,
Se-neaca-ntr-a mandolei strune
    Nebune.
Si toata viata lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Il pierde in coardele sale.
   Varsandu-l cu dor,
   Plangand razator,
El canta cu buze de miere
    Durere:
"De ce nu-s o floare uscata de vant
Si pala ca fruntea pe moarte,
Ce mila o pierde prin cruci de mormant
Cu miros strivit, fara soarte,
   C-atunci m-ai lua,
   La mine-ai cata
Candinda, cum e trecatoare
    O floare.
Dar eu nu-s, copila, decat un amor
Ce arde-n o inima juna,
Un glas de pe buze aprinse de dor,
O minte pustie, nebuna
   Si dulce descant
   Pe coarde de-argint,
Cand palida mea nebunie
    Invie.
Dar am o campie ce undoie-n flori,
Campia sperantelor mele.
Acolo te-asteapta razandele zori,
Pletindu-ti coroana de stele.
   S-aduci prin amor
   De viata fior,
In campul sperantelor vina,
    Ondina!"
 

HORIA

 
Sa priveasc-Ardealul lunei i-e rusine
Ca-a robit copiii-i pe sub mani streine.
 
 
Ci-ntr-un nor de abur, intr-un val de ceata,
Isi ascunde trista galbena ei fata.
 
 
Horia pe-un munte falnic sta calare:
O coroana sura muntilor se pare,
 
 
Iar Carpatii tepeni ingropati in nori
Isi vuiau prin tunet gandurile lor.
 
 
– Eu am –  zise-un tunet –  suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul sau;
 
 
Fruntea-mi este alba ca de ani o mie,
Dara a lui nume mai mult o sa tie.
 
 
– Nalti suntem noi muntii –  zise-un vechi Carpat -
Dar el e mai mare, ca ni-i imparat.
 
 
Atunci luna iese norilor regina,
Fruntea lui cea pala rosu o-nsenina,
 
 
Galbenele-i raze incing fruntea-i rece,
Ca parea din munte diadem de rege.
 
 
Si un stol de vulturi muntele-ncongior,
Cugetand ca-i Joe, Dumnezeul lor,
 
 
Cand in miezul noptii, cununat cu nymb,
Fulgere arunca sus de pe Olymp.
 

NU E STELUTA

 
Nu e steluta tremuratoare
Sa nu gandeasca in drum de nor
La alta steaua stralucitoare,
  La alt amor.
 
 
Numai o viata pe gand de moarte,
Numai o frunte ce-a-ngalbenit,
Numai un ?tom fara de soarte
  Nu e iubit.
 
 
Galbena steaua fara lumina
– Altar sa n-aiba un Dumnezeu -
Este-al meu suflet, care declina,
  Sufletul meu!
 

DIN LYRA SPARTA…

 
Din lyra sparta a mea cantare
Zboar-amortita, un glas de vant,
Sa se opreasca tanguitoare
 Pe un mormant!
 
 
Oare femeia pe care mie
Dumnezeu santul o-a destinat
In patu-acela de cununie
 S-a-nfasurat?
 
 
O caut, gandu-mi si-o-nchipuieste,
Dar n-am vazut-o de cand eu sunt…
Oare amorul ce imi zambeste
 E in mormant?
 

CARE-O FI IN LUME…

 
– Care-o fi in lume si al meu amor?
Sufletul intreaba inima cu dor.
 
 
Va fi manastirea cu zidiri cernite,
Cu icoane sante si ingalbenite,
 
 
Va fi vitezia cu coif de arama
L-ale carei flamuri patria te cheama,
 
 
Ori va fi o dulce inima de inger
Sa mangaie blanda ale mele plangeri?
 
 
L-am catat in lume. Unde o sa fie
Ingerul cu rasul de-alba veselie?
 
 
Unde o sa-l caut, mare Dumnezeu…
Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?
 
 
Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu
Imi arat-adesea dulce chipul sau,
 
 
Caci oglinda-i rece imi arat-o zeie
Cu suflet de inger, cu chip de femeie,
 
 
Dulce si iubita, santa si frumoasa,
Vergina curata, steaua radioasa,
 
 
Si sa ma iubeasca, s-o iubesc si eu,
Sa-i inchin viata sufletului meu.
 
 
Dar ce rade lumea? Ce rade si spune?
– Femeia nu este ce crezi tu, nebune.
 
 
Fata ei e-o masca ce-ascunde-un infern
Si inima-i este blestemul etern,
 
 
Buza ei e dulce, insa-i de venin,
Ochiu-i te omoara, cand e mai senin.
 
 
Si-apoi ce-i amorul? Visu-i si parere,
Haina stralucita pusa pe durere.
 
 
Dar daca e astfel, unde-i a mea zana
Cu chipul de inger muiat in lumina?
 
 
– N-a fost niciodata. De-a fost vre odata,
Atunci in mormantul cel rece o cata.
 
 
De n-a fost – imagina-ti singur in tine
Un inger din ceriuri cu aripi senine,
 
 
Pe care deodata cu sufletul tau
Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu
 
 
Si care-nainte de-a-l intalni tu,
In sufletul mortii fiinta-si pierdu.
 
 
Si canta pe-ast inger de dulce amor
Si plange-l cu jale si plange-l cu dor;
 
 
Din sufletu-ti rece tu fa o gradina
Cu rauri de canturi, cu flori de lumina;
 
 
Colo-n cimitirul cu cruci risipite
Te primbla adese cu ganduri uimite;
 
 
Alege-ti o cruce, alege-un mormant
Si zi: Aici doarme amorul meu sant;
 
 
Si canta la capu-i si canta mereu:
Dormi dulce si dusa, tu, sufletul meu!
 

PHYLOSOPHIA COPILEI

 
Glasul placerei, dulce iubit
Cheama gandirea pe a mea frunte,
Ce zboara tainic ca si o luntre
In oceanu-i nemarginit.
 
 
Stelele toate angeli ii par,
Angeli cu aripi stralucitoare,
A caror inimi tremuratoare
Candele d-aur noua mi-apar.
 
 
Falnica-i pare legea Crearii,
Lumi ce de focuri in lumi inot,
Candeli aprinse lui Zebaot,
Ce ard topirei si renvierei.
 
 
Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce
Ii pare legea de a iubi,
Fara ea nu e de a trai,
Fara ea omul ca stins se duce.
 
 
De-aceea nu voi ca eu sa fiu:
Pala idee-a Dumnezeirei,
Sota copila a nesimtirei,
Foc mort ce pare a arde viu.
 
 
Ci voi sa-mi caut pe-ntinsa lume
O frunte alba sa o desmierd
Si-n ea gandirea mea sa o pierd,
Cum pierde-un ?co pribeagul nume.
 
 
Sa-ncunun capul unui iubit
Cu vise d-aur in rai tesute,
Pana ce ginii necunoscute
Mi-ar rumpe lantul d-a fi trait.
 

NUMAI POETUL

 
Lumea toata-i trecatoare.
Oamenii se trec si mor
Ca si miile de unde,
Ce un suflet le patrunde,
Treierand necontenit
Sanul marii infinit.
 
 
Numai poetul,
Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului:
In ramurile gandului,
In sfintele lunci,
Unde pasari ca el
Se-ntrec in cantari.
 

CINE-I?

(din drama "Steaua marii")

 
Norul tipa, marea latra,
Plioscaind de stanci in veci,
Si scheletele de piatra,
In natura cea maratra,
Stau batrane, slabe, seci.
 
 
In castelul trist si mare,
Ce se nalta rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stanci cu poala-n mare
Si cu fruntea-n cer de-azur;
 
 
In castel izbind de nouri,
Sta-n fereastra ca un arc,
Intr-a marei lungi ecouri,
Fata-n val de gand si nouri -
Al seraphilor monarc.
 
 
Un monarc cu fata pala
Si cu par de-un aur bland,
Iar in ochiu-i, ratacind,
Vezi lumina matinala -
Stele-albastre stralucind.
 
 
Cine-i ingerul pe maluri,
Ce viseaza in castel,
Cand al marei vis rebel
Sfarma lumile-i de valuri
De pamantul eternel?
 
 
Cine-i palida minune
Ce priveste parca-n veci,
Printre stanci de pietre seci,
Cum se scutura de spume
Ale marei unde reci?
 

VIATA MEA FU ZIUA

 
Viata mea fu ziua si ceru-mi un senin,
Speranta, steaua de-aur mie-mi lucea in san
Pana ce-ntr-al meu suflet deodat-ai aparut -
     O, ingere cazut!
 
 
Si doua stele negre lucira-n negru foc
Pe cerul vietei mele; – iar geniul-noroc
Ma lasa-n lume singur, dispare in abis
     De nour si de vis.
 
 
O raza din privire-ti viata mi-a-nnegrit,
Din sanul meu speranta divina a fugit;
Norocul si-a stins steaua… De m-ai iubi macar -
     O, inger de amar!
 
 
Dar nu!.. Din lumea-mi neagra tu zbori in calea ta;
Sub pasul tau pe-arena de aur vei calca
Cand eu pierdut in noapte-mi nimic nu mai sperez,
     Ci vecinic te visez.
 

CAND…

 
Cand luna prin nouri pe lume vegheaza,
Cand fiece unda se-mbraca c-o raza,
Cand canta ai somnului ginii natangi -
 Tu tremuri si plangi.
 
 
Cand luna arunca o pala lumina
Prin merii in floare-nsirati in gradina,
La trunchiul unuia pe tine te-astept -
 Visand de destept.
 
 
Cand soarele arde si ceru-i vapaie,
Pe-a lacului valuri profunde balaie,
Pe-o barca impinsa de valuri ce merg -
 La tine alerg.
 
 
Cand vantul e-o taina, cand frunza e muta,
Misterul surade prin lumea tacuta,
Culeg pe-a ta frunte sublime visari -
 Pe ochi sarutari.
 
 
Amorul isi moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surazanda lungi genele-ti planse,
Si fruntea mea pala pe pieptu-ti asezi -
 Surazi si veghezi.
 
 
Nebuna copila, ce-amesteci placerea
Cu lacrimi pe care le naste durerea,
Nebuna copila cu-amorul ceresc -
 O, cat te iubesc!
 

CAND MAREA…

 
Cand marea turbeaza de valuri impinsa
Si-si scutura coama de spume si vant,
Cand nori-alung ziua din lumea cea plansa,
 Cand tunete cant;
 
 
Atunci printre nouri, prin vant si prin unde
O raza de aur se toarce usor
Si-n fundul salbatec al marei patrunde
 Prin vant si prin nor.
 
 
Ce cauta raza din ceruri venita,
Din galbena steaua ce-alearga prin cer,
Ce cauta-n mare, in noaptea-i cernita
 Und? razele pier?
 
 
In fundul cel umed al marei turbate,
In lumea-i noptoasa, in sanu-i de-amar,
Luceste o steaua in piatra schimbata,
 In margaritar.
 
 
E-amantul a stelei ce palida trece
Si-arunca prin nori a ei raza de nea,
E-amantul cazut dintre stele, ce rece
 In mare murea.
 

CAND PRIVESTI OGLINDA MAREI

 
Cand privesti oglinda marei,
 Vezi in ea
Tarmuri verzi si cerul sarei,
 Nor si stea.
Unda-n plesnetul ei geme
 Si Eol
Suna-n papura ce freme
 Barcarol.
 
 
Un minut daca te-ai pierde,
 Tu, macar,
Sub noianul marii verde
 Si amar,
Colo-n umeda-i pustie,
 Ca-n sicriu,
Te-ai simti pe vecinicie
 Mort de viu.
 
 
Vezi pe buza mea palita
 Un suras,
Vezi pe fruntea-mi linistita
 Dulce vis,
Si al luncei vant de vara
 Calduros
Canta-n lira mea amara
 Languros.
 
 
De-ai patrunde c-o privire
 Al meu san,
Sa vezi marea-i de mahnire
 Si venin,
Ai cunoaste-atuncea bine
 Traiul meu:
Suflet mort, zambiri senine -
 Iata eu.
 

UNDA SPUMA

 
Unda spuma, vantul trece
  Cu suflarea-i rece
Peste marea ce suspina
  Trista, dar senina.
 
 
Cum nu-s vantul ce alearga
  Pe oglinda larga,
Luciul apei de-l incrunta
  Cu unda marunta?
 
 
Caci as trece suvenire
  Blanda de iubire,
Peste-o mare de misteruri
  Ce coprinde ceruri,
 
 
Printre visele amare
  A copilei care
O ador, o cant cum canta
  Harfa pe o santa.
 

PRIN NOPTI TACUTE

 
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
 
 
Lumea senina,
Luna cea plina
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata,
Cu mintea beata
Eu plang si cant.
 

REPLICI

POETUL

 
Tu esti o unda, eu sunt o zare,
Eu sunt un tarmur, tu esti o mare,
Tu esti o noapte, eu sunt o stea -
    Iubita mea.
 

IUBITA

 
Tu esti o ziua, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu esti o floare,
Eu sunt un templu, tu esti un zeu -
    Iubitul meu.
 
 
Tu esti un rege, eu sunt regina,
Eu sunt un caos, tu o lumina,
Eu sunt o arpa muiata-n vant -
    Tu esti un cant.