Poezii

AVEAM O MUZA

 
Aveam o muza, ea era frumoasa,
Cum numa-n vis o data-n viata ta
Poti ca sa vezi icoana radioasa,
In strai de-argint a unui elf de nea!
Par blond deschis, de aur si matasa,
Grumazii albi si umeri coperea,
Un strai de-argint strans de-un colan auros
Strangea mijlocul ei cel mladios!
 
 
Si talia-i ca-n marmura sapata
Stralucea alba-n transparentul strai,
Sani dulci si albi ca neaua cea curata,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se tine haina cea bogata
Prinsa usor cu un colan de pai,
Astfel adesea ma gasea veghind -
Nori strabatea o umbra de argint.
 
 
Crinul luminei stralucea in mana
Reflectand dulce mandrul ei obraz,
Razele dulci loveau fata-i senina,
Rotunzii umeri si-albul ei grumaz;
Parul lucea ca auru-n lumina,
Straiul cadea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albastri-n gene lungi de aur
Si fruntea-i alba-ntunecata-n laur!
 
 
O data-n viata-i muritorul vede
In visul sau un chip asa d-ales!
Eu… fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades.
Venea-n singuratatea mea pe indelete,
Rataceam mana-n paru-i blond si des,
De pe-umeri haina-i luneca usor -
Vedeai rotundul brat pan? subsuori.
 
 
Parea c-asteapta de a fi cuprinsa,
De-a-si simti inima batand cu dor,
Ca buza ei de-a mea sa fie-atinsa,
Ca graiul ei sa tremure usor,
Sa vad privirea vesela si plansa,
Sa aud glasu-ntunecat de-amor
Si la ureche dulce sa-i repet
Cantul, ce-n gandul meu se misca-ncet.
 
 
O, imi sopteste numa-n dulci cuvinte
Neintelese, pline de-nteles,
O, imi surazi cu gura ta fierbinte,
Tu, inger blind cu ochii plini d-eres,
Caci al tau zambet imi aduce-aminte
C-un inger esti ce fu din cer trimes,
Ca sa mangai junia mea bogata
Cu-a ta zambire dulce si curata.
 
 
S-apropia, in aer suspendata,
Si bratul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam in sus la fata-i luminata,
La gura-i mica care suradea -
Din ochi albastri raza-ntunecata,
Plina de-amor in ochiul meu cadea,
Talia ei subtire-n colan stransa
Tremura scump de bratul meu cuprinsa.
 
 
Ea a murit. – Am ingropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plans. -
Am sfarmat arfa – si a mea cantare
S-a inasprit, s-a adancit – s-a stins.
Imi plac a noptii turburate oare,
Imi place de dureri sa fiu invins;
O, de-as orbi, de-as amuti odata,
Ca-n lume nu vad lumea cautata!
 
 
Eu nu vad muntii inecati de nouri,
De care gandu-mi vultur s-acata;
N-aud a marii inmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu maret s-amesteca;
In codrii-antici n-aud muget de bouri.
Trezind zilele vechi in mintea mea,
Codrul din munti, raul din vale-mi tace -
De ce nu pot in praf a ma preface!
 

DOI ASTRI

 
Am vazut doi astri,
Stralucind albastri
Sub o frunte-n vis;
M-a-necat seninul
Cand privii divinul,
Blandul lor suras.
Si mi-am zis in mine:
"Inger cu lumine
De-un adanc noroc…
Din a vietii tale
Inflorita cale
Cum nu stai in loc?"
 

CAND CRIVATUL CU IARNA…

I

 
Cand crivatul cu iarna din nord vine in spate
Si matura cu-aripa-i campii intinse late,
Cand lanuri de-argint luciu pe tara se astern,
Vanturi scutur aripe, zapada norii cern…
 
 
Imi place-atuncea-n scaun sa stau in drept de vatra,
S-aud canii sub garduri ca scheauna si latra,
Jaraticul sa-l potol, sa-l sfarm cu lunge clesti,
Sa cuget basme mandre, poetice povesti.
 
 
Pe jos sa sada fete pe tolul asternut,
Sa scarmene cu mana lana, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe ganduri si sa ma uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul povestilor ce-aud.
 
 
Orlogiul sa sune – un greier amortit -
Si cald sa treaca focul prin vinele-mi distinse,
Sa vad roze de aur si sarutari aprinse
In vreascuri ce-n foc puse trasnesc des risipit,
Ca vorba unei babe marunta, tanduroasa.
 
 
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasa.
Din el o aud astfel cum voi sa o aud
S-amestec celelalte cu glasu-i palpait.
Si mandru-acest amestec gandirea-mi o descoasa,
O-nsira apoi iarasi cum dansa a voit.
 
 
Astfel gandirea-nsira o mie de margele -
Un sir intins si luciu dar fara de sfarsit;
Somnul m-apuca-n brate prin gandurile mele
Si-n somn ma mai urmeaza a lor bland glas uimit.
Prin sirul lor ce suna, orlogiul cu jele
L-aud sunand ca greier batran si ragusit;
In urma tace chiar si a mamei rugaciune -
La ganduri sclipitoare un capat ea le pune.
 
 
Ajung la ea si noaptea umbririle-i si-ntinse.
Pe fruntea ei cea dulce culeg blande visari,
Amorul lin isi moaie aripele lui stinse,
 
 
Pe ochii ei eu caut profunde sarutari -
Ea-nchide surazanda lungi genele ei planse
Si glasul ei e cantec in line tremurari,
Pe sani rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea aseaza -
Adorm si ea la capu-mi surade si vegheaza.
 

II

 
Dar toate-acele basme in somnu-mi ma urmeaza,
Se-mbina, se-nfasoara, se lupta, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu parul negru coade, cu chipul dulce drag,
Si feti-frumosi cu plete in haine luminoase,
Cu ochi caprii, nalti, mandri ca arborii de fag -
In visele din somnu-mi s-adun sa se imbine,
Fac nunti de patru zile si de patru nopti pline.
 
 
Imi pare-atunci ca mandra Ileana Cosinzeana,
Cu ochi, albastre stele, blonda, un spic de grau,
In mine se-ndrageste si-usoara-aeriana
S-asaza pe genunchii-mi, cunjura gatul meu,
Eu netezesc cu mana arcata ei spranceana,
Ea ochii-usor si-nchide zambind in visul sau -
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le intelege,
Cu buze-abia deschise imi spune blande sege.
 
 
Imi pare ca e vara, ca noaptea-i dulce bruna,
Ca lanuri undoiaza, ca apele lin plang,
Ca nourii ii sparge-o armonioasa luna,
Ca stelele din ceruri se scutura si ning -
Prin lanuri inflorite noi mergem impreuna
Si mandre flori campene eu pentru dansa strang
Si ea la ingrijirea-mi cea dulce imi zambeste,
Iar sufletul imi rade, si inima imi creste.
 
 
Luna prin nouri inger pe lume bland vegheaza,
Somnul aduce-n lume copiii lui natangi.
Pe rau fiece unda se-mbraca cu o raza,
Copacii se cutremur in fruntile de stanci,
Lumina se-mprastie in panza luminoasa
Pe merii plini cu floare-n gradinele adanci -
Si eu, la trunchiul unui, visez la ea destept,
In ploaia de flori roze pe dansa o astept.
 
 
Ea vine si pe sanu-mi ce dulce ea se lasa!
In pletele-mi si-ncurca micuta mana ei,
Si umeda-i suflare, pura, copilaroasa,
Adie bland pe frunte-mi si peste ochii mei,
Apoi fata-i uimita de pieptu-mi ea apasa
Si lacrimi de iubire i-nunda ochii sai,
Iar eu pe mani, pe gura, pe ochi, pe albu-i gat,
Incet, beat de iubire, o mangai, o sarut.
 
 
Si sarutari o mie trezesc in ea mii vise
Si fruntea-i turburata s-apleaca ca un crin;
In ochii ei cei limpezi sub genele-i inchise,
O lume e de visuri, o lume de senin;
Ea fara sir vorbeste, si dulcile-i surase
Cu lacrimi se amestec, si buzele-i suspin -
Ea doarme astfel treaza, din somn cand se trezeste
Cu buzele ma cata, cu ochii imi zambeste.
 
 
In vis ma arde soare si cerul e vapaie,
Pe lac barca e-mpinsa de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde si balaie
Reflecta-n ele tarmii – se-ntuneca, se sterg…
In barca sed s-ascult eu a inimii-mi bataie
Caci eu ca randunica la dansa iar alerg -
Pe-a malurilor arbori si funza este muta -
Misterul lin surade pe lumea cea tacuta.
 

O, TE-NSENINA, INTUNERIC RECE…

 
O, te-nsenina, intuneric rece
Al vremei. Infloreste-n neagra-ti
Spelunca umeda ca si ebenul cel topit,
Fa ca sa straluceasca pe-acea cale
Ce duce-n vecinicie toate-acele
Fiinte nevazute, cari sunt,
Desi trec nesimtite, ca si vremea
Ce vremuieste-adanc in tot ce e.
Sa vad trecand in haina cuvenita
Acele ganduri, ce-atunci cand apar
Nemuritoare par, pentu c-apoi
Nici sa nu stii cum de au disparut
Din mintea secolilor lungi, greoi -
Ca si cand n-ar fi fost. Cate fiinte
Ar trebui sa treaca pe-a ta cale:
Unele mandre, tantose, regale,
Cu-ncoronata frunte – imbracate
In purpura; altele dulci, cu ochii
Moi, mari, albastri… albe ca si crinul,
Miscand a lor corp voluptos, ce-nvita
Mai aruncand priviri de muritoare,
Mai cautand iubire, ca Sirene;
Unele-nchipuite, alte tampe,
Unele aspre, altele duioase,
Toate cerand brevet la nemurire
Si toate strecutandu-se cu toate astea
Pe calea care duce la orasul
Uitarii, ingropat de vecinicie.
Dar deasupra-astei multimi pestrite
De ganduri trecatoare, vezi departe
Muntii de vecinici ganduri ridicand
A lor trufasa frunte catre cer:
Cu nepasare ei privesc la toate
Efemeridele ce trec in vale
Cantand, vuind, certandu-se si toate
Aspirand la un lucru care-n veci
Nu poate fi a lor – eternitatea.
 

DEMONISM

 
O racla mare-i lumea. Stele-s cuie
Batute-n ea si soarele-i fereasta
La temnita vietii. Prin el trece
Lumina franta numai dintr-o lume,
Unde in loc de aer e un aur,
Topit si transparent, mirositor
Si cald. Campii albastre se intind,
A cerurilor campuri potolind
Vanata lor dulceata sub suflarea
Acelui aer aurit.
Acolo sta la masa lunga, alba,
Batranul zeu cu barba de ninsoare
Si din pahare nalte bea aurora
Cu spume de nori albi. Si ingeri dulci
In haine de argint, frunti ca ninsoarea,
Cu ochi albastri cari lin lucesc
Si-ntunecat in lumea cea solara,
Cu sanuri dulci, ca marmura de netezi,
Ii mangai? barba lunga, – si razim? capul
De umerii batrani cuprinsi de plete.
Si colturoasa-i rosie corona
De fulger impietrit, luceste-n aer
Salbatec. Iar un inger… cel mai bland,
Ingenuncheat l-a lui picioare canta
Pe arfa sa si aerul roseste
De voluptatea cantecului sau…
Nu credeti cum ca luna-i luna. Este
Fereasta carei ziua-i zicem soare.
Cand ingeri canta de asupra raclei
In lumea cerurilor – ele-albesc
Si nu mai patrund raze aurite
Prin vechi oblon – ci raze de argint
Si pe pamant ajung tandari duioase
Din cantecul frumos – dar numai tandari…
Ici in sicriu, sub cel capac albastru
Si tintuit si ferecat cu stele,
Noi viermuim in mase in cadavrul
Cel negru de vechime si uscat
Al vechiului pamant care ne naste -
Certandu-ne-ntre noi, fiinti ciudate,
Gretoase in desertaciunea lor.
Este un ce maret in firea noastra,
Dar acel ceva nu din noi rasare.
O mostenim de la Titanul mort,
De la pamant, in care ne nutrim.
In moartea lui e ceva sfant si mare,
E o gandire-adanca si-ndrazneata
Pentru ce el fu condamnat la moarte.
Viata noastra e o ironie,
Minciuna-i radacina ei. Dorinta
De-a fi si de-a-avea singur tot ce este
Principiul e de inflorirea ei.
In van pamantul mort ne-nspira cateodata
Din santul suc al stinsei sale viete
Gandiri de-o nobila, nalta rascoala:
Intoarcerea la fire si dreptate.
Noi nu-l pricepem… o-ncercam adese
Dar n-o putem. Facuti suntem
Dupa asemanarea-acelui mare
Puternic egoist, carele singur
Imbracat in marirea-i solitara
Ridica-n cer innourata-i frunte.
In van voim a reintra-n natura,
In van voim a scutura din suflet
Dorinta de marire si putere,
Dorinta de a fi ca el in lume:
Unici. Si aceasta dorinta,
Temei la state, natiuni, si cauza
Razboaielor cumplite, care sunt
Pasii istoriei, acest e… raul.
Sa nu ne inselam. Impulsul prim
La orice gand, la orisice vointa,
La orice fapta-i raul. Insa
Atuncea cand ne nastem, rasariti
Abia din carnea vechiului Titan,
Noi suntem buni – pana suntem copii.
O binefacere ne da pamantul,
Nepretuita-n duiosia ei,
El ne permite ca sa ne intoarcem
Dup-o viata vana, zgomotoasa,
In sanul lui – in sanul lui si-al pacii.
El ne-a si pus, batran-duiosul tata,
Adanc in suflet o dorinta dulce,
Si de-ntrebam aceast-enigma scumpa
Ce insemneaza si daca voim
A o pricepe, ea raspunde: pace.
Da! pace cautam fara s-o stim.
Ce n-o luam de la-nceput? De ce
O cautam in lupta? Caci in lupte
Nu e decat victorie pe de o parte,
Cadere pe de alta – nedreptate. Si din viata noastra, – ntemeiata Pe rau, si pe nedrept si pe minciuna
Si din stiinta mortii, – a renturnarii
In corpul mort, din care am iesit,
Se naste vesnica nefericire.
Suntem copii – etern nefericiti.
Dar in zadar, caci suntem dupa chipul
Si-asamanarea lui. Noi suntem rai
Fara de-a-avea puterea lui. Rai putem fi
Mai ca si el – dara din neputinta
Se naste ironia vietii noastre.
In van Titanul mort ce ne-a nascut
Binele ni-l voieste; in zadar
Cearca-a vorbi cu noi in cugetari
Stralucitoare, varii, – mbalsamate,
In flori, in rauri, in glasul naturii
Ce-i glasul lui, consilii vrea a da.
In van. Viata, sufletul, ratiunea
– Scanteia care o numim divina -
Ne face a ne insala asupra firii
Si-a n-o-ntelege…
O, Demon, Demon! Abia-acum pricep
De ce-ai urcat adancurile tale
Contra naltimilor ceresti;
El a fost rau si fiindca raul
Puterea are de-a invinge… – nvinse.
Tu ai fost drept, de-aceea ai cazut.
Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume:
El e monarc si nu vrea a cunoaste
Decat vointa-si proprie si-aceea
E rea. Tu ai crezut, o, Demon,
Ca in dreptate e putere. – Nu,
Dreptatea nu-i nimic far? de putere.
Catat-ai aliati intre Titanii
Ce brazdau caosu-n a lor rascoala,
Ai inzestrat pamantul cu gandiri,
L-ai inarmat cu argumente mari
Contra lui Ormuz.
Si el ca tine a devenit rebel,
Se zvarcoli spre ceruri spre-a le sparge,
Miscand aripile-i de munti de piatra,
Puterea sa cumplita – contra Lui.
Dar detunat el recazu in caos -
Cadavru viu, l-invali intr-o racla
Albastra.
Titan batran, cu aspru par de codri,
Plange in veci pe cretii fetii sale
Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort;
Uscat… stors de dureri este adancu-i -
Si de dureri a devenit granit.
A lui gandiri incremenira reci
In fruntea sa de stanci si devenira:
Rozele dulci, rubine; foile,
Smaralde, iara crinii,
Diamante. Sangele sau
Se prefacu in aur, iara muschii
Se prefacura in argint si fier.
Din carnea-i putrezita, din noroi
S-au nascut viermii negrului cadavru:
Oamenii.
Spre a-l batjocori pana si-n moarte
Ne-am nascut noi, dupa ordin divin,
Facuti ca sa-si petreaca Dumnezeul
Batran cu comica-ne neputinta,
Sa rada-n tunet de desertaciunea
Viermilor cruzi, ce s-asaman cu el,
Sa poata zice-n crunta ironie:
Pamant rebel, iata copiii tai!
 

MIRADONIZ

 
Miradoniz avea palat de stanci.
Drept stresina era un codru vechi
Si colonadele erau de munti in sir,
Ce negri de bazalt se insirau,
Pe cand deasupra, stresina antica,
Codrul cel vechi fremea imflat de vant.
O vale-adanca ce-ngropa in codri,
Vechi ca pamantul, jumet? din munte,
Mancand cu trunchii rupti scarile negre
De stanci, care duceau sus in palat -
O vale-adanca si intinsa, lunga,
Taiata de un fluviu-adanc, batran,
Ce pe-a lui spate valuroase pare
A duce insulele ce le are-n el -
O vale cat o tara e gradina
Castelului Miradoniz.
Iar in castel de treci prin colonade
Dai de inalte hale cu plafondul
Lor negru stralucit si cu paduri
De flori. Paduri carora florile
Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii,
Si crini, ca urnele antice de argint,
Se leagana pe lugerii cei nalti,
Iar aeru-i varatic, dulce, moale.
Ca stelele sunt musculitele prin frunze
Si implu aerul cel cald cu o lumina
Verzuie, clara, aromata. Fluturi -
Cu parul de-aur si cu aripioare
De curcubau – in haine de argint
Din floare-n floare falfaiesc si-si moaie
Guritele-umede si rosii in potirul
Mirositor si plin de miere-al florilor.
Tufe de roze sunt dumbravi umbroase
Si verzi-intunecoase, presarate
Cu sori dulci infoiati, mirositori -
E-o florarie de giganti. Intr-un loc
Crapata-i bolta de granit, de cauti
Prin stresina de codru pana sus,
Unde in ceruri lin pluteste luna.
Ea-i o regina tanara si blonda
In mantia-i albastra constelata,
Cu manile unite pe-al ei piept
De neaua… Trece luminand cu ochii
Albastri, mari, prin straturi inflorite
De nori, ce infoiate ii ofera
Roze de purpur, crinii de argint;
Din cand in cand cu mana-i argintoasa
Ea rupe cate-o floare si-o arunca
Jos pe pamant ca pe-o gandire de-aur;
Colo un nor se nalta sfant si sur,
Se-ncheaga, se formeaza – ?ncremeneste,
Devine-un templu grec si plin de umbra
Columnelor ce-l inconj?r – si prin columne
Trece-argintoasa cate-o raza-a lunei.
Ea drumul ia spre-acel castel. Di?dema-i
De diamante-n stele contopite
Brileaza-n noapte – tariile negre
A domei se-nsenina – si ea intra
In el. – Columnele-ard sub clara ei lumina
Si arunca umbra una-ntr-alta.
Ea intra-n doma… stelele-o urmeaza.
Si noaptea santa plina-i de-ntuneric
Pe raul sant ce curge-n valea mare
Care-i gradina cea din codri vechi
A lui Miradoniz. – Insule sfinte
Se nalta-n el ca scorburi de tamaie.
Copile sunt cu ochi rotunzi si negri,
Cu flori de aur, de smarald – cu stance
De smirna risipita si sfarmata
In bulgari mari. Pe mandrele carari,
Ce trec prin verzile si mandre plaiuri,
E pulbere de-argint. Pe drumuri
Ciresi in floare scutura zapada
Trandafirie a-nfloririi lor,
Vantul le mana, valuros le nalta,
De flori troiene in loc de omat
Si salcii sfinte misca a lor frunza
De-argint deasupra apei si se oglindeaza
In fundul ei – astfel incat se pare
Ca din aceeasi radacina creste
O insula in sus si una-n jos.
Si nu-i nimica in aceste ramuri:
Dintr-un copac intr-altul numai tes
Painjini de smarald painjinisul
Cel rar de diamant – si greieri canta,
Ca orologii aruncate-n iarba.
Se peste raul mare, de pe-un varf
De arbore antic tesut-au ei
Un pod din panza lor diamantoasa,
Legandu-l dincolo de alti copaci.
Prin podul straveziu si clar strabate
A lunei raza si-nverzeste raul
Cu miile lui unde, ca-ntr-o mandra
Nemaivazuta feerie. – Iara peste pod
Trece alba, dulce, mladioasa, juna,
Alba, ca neaua noaptea, paru-i de aur
Lin impletind in crinii manilor,
Ivind prin haina alba membri-angelici,
Abia calcand podul cel lung cu-a ei
Picioare de omat, zana Miradoniz.
Ea-ajunge in gradina ei de codri
Si rataceste, – o umbra argintie
Si luminoasa-n umbra lor cea neagra;
Ici se pleaca spre-a culege-o floare,
Spre-a arunca in fluviul batran,
Colo alearga dup-un flutur,
Il prinde – ii saruta ochii si-i da drumul;
Apoi ea prinde-o pasare maiastra
De aur, se asaza-ntr-a ei aripi
Si zboara-n noapte printre stele de-aur.
 

ECO

 
Cu-ncetu-nsereaza si stele izvorasc
Pe-a cerului arcuri marete.
In umede lanuri de-albastru ceresc,
Merg norii cu hainele crete
  Si stancile rar
  Ca stalpii rasar,
Negriti si-ndoiti de furtuna
    In luna.
 
 
Diamant e in aer, in codri – miros
Si umbra adanc viorie;
Si luna-i a cerului scut argintos
Si stele pazesc in tarie
  Si vaile sunt
  In aburi de-argint
Pierdute-ntr-al doinelor suier
    Din fluier.
 
 
Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc,
Din ceata pustie si rece,
Un tanar, pe vanturi, cu capul in joc,
Cu clipa gandirei se-ntrece
  Si calu-i turbat
  Zbura necurmat,
Manat ca de-a spaimelor zana
    Batrana.
 
 
Pe umeri de munte, din stanci de bazalt
Castelul se nalta, se-ncrunta,
Si-a murilor muche si crestetu-i nalt
De nouri si ani se-ncarunta,
  Dar astazi e viu
  Si-n glas auriu
Rasuna din umbra cea mare
    Cantare.
 
 
In mii de lumine ferestrele-i ard,
Prin cari se vad trecatoare,
Prin tactul cantarii pierdute de bard,
Ivindu-se umbre usoare;
  Trec albe ca-n vant
  Dulci neguri de-argint,
Palatul plutea in magie
    Aurie.
 
 
Ca cerbul uimit ce prin crestet de stanci
E-urmat de sageat-arzatoare,
Din cai naruite, din garle adanci,
Fugarul in tropot rasare
  Cu nara arzand,
  Cu coama pe vant,
O data-nca pinten l-impunge
    Si-ajunge.
 
 
Iar tanarul sare usor de pe el
Si prundul sub pasu-i rasuna.
Frumos ca din basme si tras prin inel
Si nalt ca si bradul in luna,
  C-un salt a suit
  Al portii granit.
Urcat intr-un arc de fereastra
    Adasta.
 
 
Mantaua lui neagra in luna s-a-ntins
De pare-o perdea in fereasta
Si gratii de fier a lui mana-a cuprins
Uitandu-se-n sala cea vasta.
  Pe stanci de bazalt
  Sta calu-i inalt
Si coama-i i-o imfla in luna
    Furtuna.
 
 
Sala-i ca aerul scaldat in soare,
Muiat de-a florilor suflet racoare.
In ea frumoasele fiinte albe
Par ganduri palide din visuri dalbe.
De-umarul junilor de razim, zboara,
De raze umede ochii-s izvoare,
Ca-n vant se leagana zveltele poze
Prin par ce flutura cununi de roze…
Si beti de muzica plutesc ca vantul,
Jocul e repede, incet e cantul
Si pe cand sufletul sta de betie
Plutesc fiintele… o vijelie…
Pana ce aria dispare, trece…
O raza timida in ziua rece.
Apoi perechile stand risipite
S-adun in grupele oranduite
Si din amestecul de vise dalbe,
Din trecatoarele fiinte albe,
Iese ca aria dintre suspine
Regina albelor noptii regine,
Sau cum din zilele poetic june
A idealului iese minune.
Paru-i ca aurul fata-ncadreaza,
Cununa-n undele-i se furiseaza,
Se-ndoaie talia-i in alba haina
Parca-i o t?mida a noptii taina.
Pe-o lira gingasa si argintie
Manuta-i coardele le-ncurca vie,
Prin blande notele lirei de-amor
Glasul ei tremura dulce usor:
 
 
Prin bolta ferestrei inguste
Ma uit intr-al vailor rai,
Cum codrii in cale-i supune
Furtuna, copila de crai.
 
 
Prin paru-i de aur, coroana
Cu colturi in fulger si jar,
Ea apele-n cale-i aplana
Si-ndoaie batranul stejar.
 
 
Prin poarta ingurta din murii
Gradinei, cetatii-mi din stanci,
Cobor in adancul padurii
Unde-izvoarele murmur adanci.
 
 
Prin nourii rupti trece luna
Si-n sufletu-mi dor a patruns,
Si parul mi-l imfla furtuna
Si ochii-mi se-neaca de plans.
 
 
Doresc doar ca in fundul marii
Sa ma ia cu sine-n sarai,
In nalte albastrele sale,
Furtuna, copila de crai.
 
 
Doresc ca sa intru cu luna
In dome de nouri, ce pier -
Doresc cu popoare de stele
Sa merg drumul mare din cer.
 
 
Ce caut, eu nu va stiu spune,
Eu singura nu stiu ce vreu,
Atat e de tainic ascunsa
Dorinta in sufletul meu.
 
 
Mi-e ciuda pe frunza cuminte,
Pe vorb?rete valuri de rau,
Ele-mi spun ce doreste-al meu suflet,
Ce singura eu nu stiu.
 
 
Si flori si crenge si stele
In ciuda mea taine imi spun -
Ah! cum le-as smulge pe toate
Sa fac din ele cununi.
 
 
In codru o creanga se-ndoaie,
O poarta prin frunze, si-n prag
Un chip cu ochi mari se iveste -
Ah! cum mi-ar putea fi de drag.
 
 
Un murmur feeric desmearda voios
A salei tacere senina.
Din bolta ferestei arcata pompos
S-aude vibrand mandolina
 
 
  Si-un eco usor
  Petrece cu-amor,
Cu dulcea vibrare de strune,
    Ce spune.
 
 
Si toata viata lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Aluneca-n cantecu-i moale
  S-al coardelor grai,
  Frumos ca din rai,
Amesteca-n vorbe de miere
    Durere:
 
 
Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc – stele li scapara-n cale,
Apele plang clar izvorand in fantane;
Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
 
 
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Umezi se nasc stele pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.
 
 
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi casele-n luna ridica,
Scartaie-n vant cumpana de la fantana,
Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
 
 
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde d-iubire ca para.
Ah! in curand valea si satu-amuteste,
Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste:
Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-oi cum imi esti draga.
Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umar
Si fir cu fir paru-ti aurit am sa-l numar,
Ap-am sa beau din a ta gura frumsete,
Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete.
Imbratisati noi vom sedea la tulpina,
Fruntea-mi in foc pe ai tai sani se inclina,
Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii;
Stelele-n cer misca-auritele zodii.
Ne-om rezima capetele unul de altul
Si surazand vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcam – astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?
 

…

 
Pe varful de munte, in codri-mbracat,
De nouri gramezi se aduna
Si, unul pe altul, maiestru urcat,
Ei par o cetate in luna.
  Si boltile-n muri
  Si stalpii sunt suri,
Lumina prin arc de fereastra
    E-albastra.
In halele-albastre – ?nstelatele bolti -
Te uiti prin coloane de nouri
Si luna iesind dintr-a stancilor colti
La imple cu mii de tablouri.
  Lumina-i de-argint
  In nouri s-a frant
Si se-ncheaga prin naltele dome
    Fantome.
In hainele albe de neguri de-argint
Si cretii de roze purpure,
Si parul pe frunte cu stele e prins,
Ca ingerii albe si pure -
  Prin gene de nor,
  Ca visuri strecor,
Ducand instelata lor viata
    Prin ceata.
Un suier in noapte, prin codri, un vant,
Un freamat – si totul dispare…
Si nori se-ncretesc risipiti si s-avant.
In luna stau stancile rare -
  Iar junele-iubit
  E-un brad putrezit
Pe trunchi de granit, pe ruine
    Batrane.