Poezii

II

 
Ii zic: ma lese-n pace,
Nu voi sa ma cuprinda;
Iar el razand raspunde:
– O, uita-te-n oglinda
 
 
Si spune-mi daca omul
Gasind in a lui viata
Odor asa de dulce,
Nu l-a cuprinde-n brate?
 
 
Ii zic: ma lese-n pace,
Ce are cu-a mea gura,
Cu ochii mei ce are,
De-a merge nu se-ndura?
 
 
Iar el razand raspunde
Ca nu cunoaste mila;
De nu-i voi da de voie
Mi-o ia el cu de-a sila.
 
 
Ii zic: ma lese-n pace,
Caci inima ma doare.
Fiorul ma sfarseste
Si cad de pe picioare.
 
 
Iar el raspunde… – vorba-i
De lacrimi pare plina:
– De vrei un leac, iubita,
La inima-mi tu vina.
 

III

 
 Ana
Povesteste chiar din capat sa te vad daca o stii…
 Muti
E! Achil si Agamemnon isi spunea grobienii.
Si atunci batranul Nestor prinde-a spune la povesti,
Pe-amandoi ii probozeste cu cuvinte batranesti.
Imprejur sta toti elinii, steteau preotii si regii
Iara Nestor tine una… stii mata cumu-s mosnegii.
Iar Achil pe Agamemnon suduindu-l zice: – Cane!
Mi-i lua tu pe Brizeis, dar uitata nu-ti ramane.
Las? tu, lasa mai jupane, stiu eu bine ce-am sa-ti fac,
Sa-mi cazi tu odata-n labe, s-apoi las? ca-ti viu de hac.
 Ana
Bun, frumos! Da-i inainte! suduie ca un muscal.
 Muti
Singura ai spus, mamaie, ca Homer ii natural,
Si ne-ai zis sa spunem toate, ia asa cum se graieste,
S-apoi tot eu is de vina?
 Ana
  Natural, nu mojiceste.
Spune tu, Bibi…
 Bibi
   Mamaie, eu stiu tocmai cum e-n carte.
 Ana
Si asa se si cuvine; spune, Bibi, mai departe.
 Bibi
Cum Achil si Agamemnon in de ei se tot sfadeu,
Vine Nestor s-amanduror le tinu apoi de rau:
Pe-Agamemnon il impaca, pe Achil il imblanzeste,
Ca acesta pe Brizeis sa o dea se invoieste
Dar ii spune dinainte sa nu cerce de cumva
Preste Brizeis, din avere-i sa s-atinga de ceva…
Iar Ulis lua pe Chriseis si-n corabie suind,
Merge la preotul Chrise, fata-n manile lui dand,
I-a adus tauri de jertfa, si convoi iar la achei
Cu preotul lui Apolo sa-i impace iar pe ei.
 Ana
Vezi, mai badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu sir.
 Muti
Ce mai treaba; a-nvatat-o pe de rost din par in fir.
 Ana
Tu nu stii sa-nveti tot astfel… Te opreste cineva!
Dara nu vrea cuconasul, asta-i… Spune, fata mea.
 Bibi
Crainicii lui Agamemnon ei asemeni se luara
Pe Brizeis s-o aduca… dar Achil statea afara,
Langa cort, si sa i-o ceara frica li-i si nu le vine.
Ci Achil nu-i mai incearca si cu ea de mana vine.
Si le-o da in seama…
 Muti
    Prostul! Numai gura ii de el.
De-o iubeste pe Brizeis de ce-o da ca un misel?
I-as fi dat eu lui mireasa… Sa fi fost eu acol?
Ii umpleam de bodaproste, de nu stiau incotro,
Ii faceam pe toti tocana, rupeam gatu ca la vrabii
Si-mi duceam apoi acasa Mirmidonii pe corabii.
 Ana
Foarte rau si fara cale, dragul meu… si nu-ti ascunz
Chiar nesuferit esti astazi, indaratnic si – raspunzi.
Povestesti prost… Din franceza mai ca n-ai stiut nici bechi;
Doamne, cum nu ai un dascal, sa te traga de urechi.
Mergi, Bibi, la Marioara ca sa-ti dea tie placinte,
Iara lenesului celui chiar nimic, sa tie minte.
 Muti
Dar de ce-a dat pe Brizeis, spune, mama, ii cu drept?
Sa fi fost a mea, mamuta, eu cu totii dadeam piept.
Ai spus singura ca dansul pe Brizeis o iubea…
Catu-i lumea si pamantul n-o luau din mana mea.
 Ana
Eu ti-am spus-o, si-o spun inca si ti-oi spune vreme multa
Cumca omul cel de treaba urma mintea s-o asculta,
Judeca intotdeauna, nu se indaratniceste…
 Muti
Minte, minte! sa i-o deie daca-atata o iubeste…
Bibi
"Judecata totdeauna decat dragostea-i mai sus":
Ast-ai zis-o mai deunazi… vezi, tin minte ce mi-ai spus.
 Ana
 (o saruta)
Draga mamei… Esti de treaba… si inveti asa frumos!
Nu ca cela, ca jupanul indaratnic si lenos.
 Muti
Spune, mama, cate-i spune si eu totusi ti-oi raspunde:
Mintea, nu zic ba, frumoasa-i numai ca eu nu stiu unde i.
Dara vezi tu, mamucuta, eu vin iar la vorba mea:
De eram Achil, pe Brizeis nimeni nu mi-o mai lua.
 Ana
 (amenintand)
Mimi!
 Muti
  Manie-te, mama, zi ce-i vre… zi la femeie
Nu numai placinte, dara, nici mancare sa nu-mi deie
Si sa mor de foame, totusi, de-ar veni vro unu-aice
Sa te ia cu sila… iara mintea ceea de mi-ar zice
Da-o, da-o pe mamaia… nu te dau sa stiu ca mor.
 Ana
 (il bate pe obraz)
Indaratnicule!
 Muti
      Vezi tu, pentru tine, un odor,
Dau razboi cu toata lumea ca Bogdan-Voda cel chior…
 Ana
Aide mergi iubire chioara, mergi la Maria, da-mi pace.
Astazi inca treaca-mearga! Dar alt? data nu mai face.
 Muti
Nu ma duc…
 Ana
   Nu vrei placinte?
 Muti
     Nu acum, sa-ti spun ceva…
Da? asa-i ca nu te superi?.. zi ca nu te-i supara.
 Ana
Spune, de!..
 Muti
 Cum as incepe… Doamne? Doamne-ah, mamucuta,
Tare esti tu frumusica, nu stiu cum, si esti draguta
Decat cum nu se mai poate, cum nu e alta mamita…
 Ana
Ce vrei, Mimi, spune-odata…
 Muti
    Sa spun? Da? Da-mi o gurita!
 Ana
Atat?
 Muti
 Da. Si inca una, si-nca una, nu stiu cum
Da-mi esti draga fara sama…
 Ana
    Haide, Mimi, pleac-acum,
Da-ne pace…
 Muti
   Tu nu crede ca-s asa de rau copil,
Stiu poveste mai frumoasa decat cea a lui Achil.
Eu stiu una de la mosu: a padurilor poveste
Si frumoasa, si frumoasa, cu n-au fost si nu mai este.
 Ana
Asa dar, mosu Teodor; spune-o, spune, dragul meu.
 Muti
Ceva nou, n-ai auzit-o pan-acuma, numai eu.
[..............................]
 Ana
Aide, Mimi, mergi acuma… sa veniti cand v-oi chema.
 Matusa
Mie nu-mi dai o gurita?
 Muti
    Nu-mi esti draga ca mama…
 

IV

 
– Ce copil vioi e Mimi, ce dragutu-i…
      – Matusica,
E-ndaratnic, fara minte, tocmai d-asta imi e frica.
– De n-ar fi ca al tau tata, care –  Dumnezeu sa-l ierte -
Mi-a facut viata-amara cu-ndaratnicele-i certe…
– Ce cuminte este Bibi…
    – Da cuminte! ca si tine.
Ca si tata-sau maiorul… Tine minte foarte bine
Tot ce-i spuneti…
     – C-ar aduce asa mult cu dansul? Nu,
Nu gasesc asemanare asa mare.
    – Da, da! Vezi tu
Nu ii seamana-n afara. Inlauntru. Numai minte-i.
Nu vezi tu cum momitica repeteaza la cuvinte
Ce le-aude de la dansul, de la tine: "Mai prejos
E iubirea decat mintea…" Izbutit-ai ca pe dos
Sa o cresti, nepoata draga…
    – Iara vii la vorba veche…
– Si de ce nu? Sa stiu, draga, ca-i surzi de o ureche
Totusi cred de datorie ca sa-ti spun a mea parere,
Caci te vad de mult schimbata…
    Mai cu sama – o placere -
De-o bucat? de vreme-ncoace… de cand fusi la Bucuresti…
Cat erai tu de cuminte, azi pe zece parti tu esti.
Cine stii cu cine-acolo tu te vei fi intalnit,
Ce desemnuri intelepte cu-nvatatii ai croit,
Mai ales cu al tau frate, pr? iubitul meu nepot,
Dar destul ca de atunce a pricepe nu te pot.
Si destul ca pot prepune, ca nepotul meu stricat
In aceste conferente rolu-ntai l-a fi jucat…
– Drept c-asa-i, dar numa-n jocul rezonabil ce-am avut;
Rolu-ntai il joaca altul.
    Altul? Poate c-am stiut.
Jocu vostru rezonabil sa nu iasa, de, cumva,
Joc copilaresc si ti si la altul careva.
– Bine-mi pare cum ca vorba chiar la asta ai adus.
Caci si eu pastrez o taina cam de mult si ti-am mai spus
C-atingand pe mai multi oameni n-am putut-o da pe fata.
Dar cum tu ai apucat-o ma scuteste de prefata.
– Un secret? Insa secretul eu de mult l-am priceput.
– Cum? ai observat?
  – Da, doara nu ma crezi ca sunt de lut.
Deci te rog, fii asa buna, nu lasa sa mai astept
Si sa vad de au patruns-o taina ochiu-mi intelept.
Asa dar, fara prefata, spune-mi iute…
      – Ma marit.
– Te mariti, ma rog, cu cine, draga mea?
      – Ai auzit,
Cred, de d. Stelineanu?
    – Capitan d-infanterie…
– Asa; unchiu-sau…
   – Ministrul! Bine fata, ce ti-i tie…,
Doamne, iarta-ma! Dar bine, serios vorbesti tu, fata?
Nu zic… inteleg prea bine cum ii treaba asta toata.
Ai avut proces la curte, petitiuni ai scris ades
Intr-un stil plin de sentente, prea cuminte si ales
Si batrana Escelenta s-a-ndragit de-al tau condei,
Iara frate-tau ce-n mintea ta a pus atat temei
I-au si spus desigur cum ca tu esti vaduva si bine
Ti-ar par? ca Escelenta sa te ieie chiar pe tine.
– Pana astazi nu ti-am spus-o caci i-am fost fagaduit
Si fratane-meu si altui sa tin lucrul tainuit.
– Si cand vine Escelenta?
    – Astazi vine, inspre sara.
– Potrivire sunt acestea? Bine faci tu? Bine dara.
– Sa-ti spun, draga matusica. Cand intai m-am maritat
Am facut-o din iubire. Bine oare mi-a imblat?
Si maiorul se-nsurase din iubire-ntaia data.
Cum i-a mers lui poate bine… asa-i lumea asta toata
Si fiindca am nevoie de un sprijin, de-un azil
Si fiindca n-am pe nimeni decat numai pe copil
Ma marit, sa pot cu tine a trai in Bucuresti
Si sa-mi cresc copilul bine.
    – Altfel nu-ti inchipuiesti
Cum ca poate fi. Asculta, dar maiorul ce va zice?
– El? Dar bine ce-i cu dansul? El ramane tot aice.
Iara vii la vorba veche?
    – Viu si voi veni vezi bine.
Tu-l iubesti, el te iubeste, ce-o sa faca fara tine?
– Doamne, Doamne, matusica, hai sa zicem ca-l iubesc.
Nu ti-am spus ca din iubire nu ma mai casatoresc?
Judecata, matusica, judecata este tot.
Hotarat-o-am odata, d-a ma-ntoarce nu mai pot.
Cate-am tras in asta lume nu voiesc sa le mai trag,
La iubire nu mai caut, fie-mi orisicat de drag.
Dara nu-l iubesc… In urma si maioru-i juruit
Cum ca de a doua oara nu se-nsoara din iubit.
– Lasa-ma cu juruinta, judecata, hotarare,
Caci acestea nu-s nimica contra gingasei iubire.
Voi, in cruda tinereta, amandoi nenorociti,
Voi cu inimi simtitoare, ce atat va potriviti,
Amandoi amici cu codrii nebunii v-ati pus in cap
Incat ochii-a va deschide eu, matusa, nu am cap.
Dara fost-au din iubire cea dentai casatorie?
Inclinare, simpatie – mai stiu ce a vrut sa fie? -
Dar destul c-acea simtire voi amor o botezarati
Si sa va feriti de dansul de apururi va jurarati.
Eu am visat, nepotica, multe si mai multe poate
Decat tine, decat dansul, dara vezi cu-aceste toate
Eu iti spun ca acel tanar ce-n junie mi-a jurat
Un amor fara de capat, juramantul n-au calcat
Si atuncea cand batranul pe vecie-au adormit
Eu nu mai stiam in mine cat de mult m-au fost iubit.
– O esceptie, matusa…
    – O esceptie? Dar voi
Poate nu sunteti tot astfel, tot esceptii amandoi?
Ratiune intrupata, tu… Asculta, fata hai,
Ce sunteti copii… Sau altfel; fiti copii, insa nu rai,
Nu copilarosi, nu astfel, urmati inimelor voastre:
Numai inima-i izvorul fericirii vietii noastre.
– Lasa inima, matusa… Cum gandesti sa ma abati
De l-a mea fagaduinta?
    – Bine, fata, nu va dati,
Dar ti-oi spune inca una… Escelenta e batrana
Si e plina de podagra, imbla tot cu carja-n mana.
 

STRIGATURI

I

 
Eu pe pieptul tau culc capul
Si ma uit la tine-n fata,
Ca copilul ce se uita
L-ale maicii sale brate.
 

* * *

 
Ca miresele sa imble ori sa calce ca pe piua.
 

* * *

 
Chiar sarac, de ai draguta
Ai multimi de daraveri,
Caci primesti si dai simbrie
In necazuri si placeri.
 

* * *

 
Ca amorul e zadarnic
Nu vei sti numaidecat,
Ci atunci numai, copile,
Cand de el te-i fi topit.
 

* * *

 
Ce-mi scoti ochii cu mandria
Si-mi vorbesti ca o sa-mi treaca -
Fie omul cat de mandru
Tot la dragoste se pleaca.
 

* * *

 
Unde dragostea domneste
Ia greselele-n mimic,
Caci prin certele omenimii
E ca ramul de finic.
 

* * *

 
Stiu eu daca tii la mine,
Daca tu nu ma inseli?
Caci pe buze-s scrise numai
A iubirei invoieli.
 

* * *

 
Oricat fii nenorocita
Tot cu dragostea te iei -
Oricum simta-o barbatul,
Indoita-i la femei.
 

* * *

 
Caci la dragoste de cade
Tare mult s-au imblanzit.
 

* * *

 
Limba-n gura ti se moaie
Pe cand dragostea vorbeste.
 

* * *

 
Ah, mai bine sa ma-nsele
Chiar de zece ori amorul,
Decat nenselat de dansul
Nici sa-l stiu si sa-i duc dorul.
 

* * *

 
Mai scapare-am cu viata
Din al dragostei razboi,
Cu dulceata-i nesfarsita
De nu ne-am lupta in noi?
 

* * *

 
Tolba dragoste-i de aur,
Dar sageata-i otravita.
 

II

 
Si la poala hainei tale
E adanc de alta floare.
 

* * *

 
Haine noi cari la imblet
Lin de trupu-ti se lipesc
Si arata cu-a lor cute
Boiul tau imparatesc.
 

* * *

 
Si te mladii cu mult farmec
Intre cretii-mbracamintii:
Stii ca toata esti frumoasa
Si ca esti rapirea mintii.
 

* * *

 
Haina ta cea minunata
Nu-i in stative tesuta,
Caci usoara-i ca de neguri
Si te misti ca si o ciuta.
 

* * *

 
Pedepsit-au mana inul
Panza fina ca sa teasa,
Cat tu pari a fi mai goala
Caci usoara-i si-aratoasa.
 

* * *

 
Si albastre fine torturi
– Straveziile matasuri -
Cat cu-a ta privire fina
Umbra tu abia le masuri.
 

* * *

 
Oh, cum este de ciudata,
Lingusita, desmierdata!
 

* * *

 
Nici prea mare, nici prea mica,
Dar crescuta subtirica,
Nimeni n-ar putea sa zica
Ca nu-i coz de frumusica.
 

* * *

 
Are haine-alesatele
Si podoabe de inele,
Multe fie, putintele,
Tot ii sta bine cu ele.
 

* * *

 
Dulce mangaiere-mi fuse,
Dar la rau ma mai aduse.
 

* * *

 
Blestemat sa fie locul
Unde mi s-au aprins focul.
 

* * *

 
Caci un cantec cat de mandru
Ce cu glas se-mpreuna -
El din gura de femeie
Inzecit de dulce suna.
 

* * *

 
Cantec de zori
Desteptarea placerilor,
Cantec de dor
Amortirea durerilor.
 

* * *

 
Iar cantecul de dor
Ti-aduce somn usor.
 

* * *

 
Cantecele mai mult aprind
Durerile din dragoste
Cand far? de veste te cuprind.
 

* * *

 
Pana ieri cu fetele
Astazi cu nevestele.
 

* * *

 
Cel ce canta se desmiarda si pe el si pe ceilalti.
 

RASAI ASUPRA MEA…

 
Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfanta, pururea fecioara,
In noaptea gandurilor mele vina.
 
 
Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina;
Privirea ta de mila calda, plina,
Induratoare-asupra mea coboara.
 
 
Strain de toti, pierdut in suferinta
Adanca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.
 
 
Da-mi tinereta mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele:
Ca sa te-ador de-acum pe veci, Marie!
 

TA TWAM ASI

 
Fiica gingasa de rege, cand in haina ta bogata
Treci in faeton de gala si te mladii zambitoare,
Cum din frunzele-nfoiate rade proaspata o floare,
Toata lumea ce te vede e de tine-nseninata.
 
 
Zbori cu sase cai ca vantul si rasai ca Aurora.
Cu caciulele in mana si cu gurile cascate,
Oamenii saluta-n cale pamanteasca zeitate.
Tu te-nchini. Te simti nascuta spre norocul tuturora.
 
 
Dar deodata in multime tu fixezi ochiul tau mare.
De o umbra-nfiorata e gandirea ta cuprinsa…
O femeie de pe strada si-a-naltat privirea-i stinsa
Inspre tine… fara ura, far-amor, fara pasare.
 
 
Tu? Unde te-apropii codrul se preface in gradina,
Intristarea-n bucurie, bucuria-n fericire…
Secolii coroanei tale cu regala stralucire
Pot sa scoata grau din pietre si palate din ruina.
 
 
Ea? nascuta-ntr-o camara in mizerie obscura,
N-auzi nici glas de muma, nici a preotilor psalme…
S-a trezit cu comediantii cum juca batand din palme,
Pe-a pierzarii cai parintii o-ndreptara s-o vandura.
 
 
Ea? De-o intra in templu, sub negre boltituri
Al mortii spirit doara il simte in tacere,
Caci nu-ntelege blandul cuvant de mangaiere
Din paginile unse a sfintelor scripturi.
 
 
Ce-nseamna-acele candeli ce ard in orice colt
Sub chipuri mohorate cu-adanci si slabe fete?
Ce-nseamn-acea cantare patrunsa de blandete,
Ce imple tanguioasa puternicile bolti?
 
 
Rugamu-ne-ndurarilor,
Luceafarului marilor!
Din valul ce ne bantuie
Inalta-ne, ne mantuie!
Privirea adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea-curata
Si pururea fecioara,
  Marie!
 
 
Rapita de duiosul organelor avant,
Pe cartea cea de ruga alunec-a ta dreapta,
Iar ochii tai cei umezi la ceruri se indreapta.
Ea?.. cade in multime cu fata la pamant.
 

* * *

 
De-ai muri, copil de rege de-ale florilor miroasa,
Ca de marmura un inger sub boltirile inalte,
Pe un catafalc depusa – un popor ar plange-ncalte,
Dupa sufletul tau dulce, dupa sfanta cea frumoasa.
 
 
Ea? Daca va cadea moarta intr-o noapte de betie
Prin ciocnire de pahare si prin danturi desfranate…
Vre un cioclu de pe uliti va-ncarca-o-atunci in spate,
Dara nici in moarte insasi liniste nu va sa-i fie.
 
 
Nu. Nici maiestatea mortii nu sfinteste pe sarac…
Caci scheletu-acela care a purtat ast-avutie
De amar si de durere, preparat de-anatomie,
Va face-un pedant dintr-insul… Iar in urma, intr-un sac,
 
 
Va fi aruncat in groapa cea comuna. O scanteie
Ce-a pierit fara de urma. Si cu toate astea-i semeni
Ca si lacrima cu roua. Parc-ati fi surori de gemeni:
Doua vieti in doua inimi, si o singura femeie.
 

INTRE PASARI

 
Cum nu suntem doua pasari,
Sub o stresina de stuf,
Cioc in cioc sa stam alaturi
Intr-un cuib numai de puf!
 
 
Nu mi-ai scoate oare ochii
Cu-ascutitul botisor
Si alaturea de mine
Sta-vei oare binisor?
 
 
Parca mi te vad, draguta,
Ca imi zbori si ca te scap,
Stand pe gard, privind la mine,
Ai tot da cochet din cap.
 
 
Iara eu suit pe casa
Si plouat de-atat amor,
M-as imfla ursuz in pene
Si as sta intr-un picior.
 

DUPA CE ATATA VREME

 
Dupa ce atata vreme
Laolalta n-am vorbit,
Mie-mi pare ca uitaram
Cat de mult ne-am fost iubit.
 
 
Dar acum te vad nainte-mi
Dulce, palida cum sezi -
Lasa-ma ca altadata
Umilit sa-ngenunchez,
 
 
Lasa-ma sa-ti plang de mila,
Sa-ti sarut a tale mani…
Manusite, ce facurati
De atatea saptamani?
 

IN VAN CATA-VETI…

 
In van cata-veti ramuri de laur azi,
In van cata-veti mandre simtiri in piept.
    Toate trecura:
Viermele vremilor roade-n noi.
 
 
Caci nu-i iubire, ura d-asemeni nu-i
Si ce ramase umbra simtirei e:
    Murmura lumei
Neteda, palida, ca si ea.
 
 
Nu e antica furie-a lui Achile,
Nu este Nestor blandul-cuvantator.
    Aprigul Ajax
Tarana-i azi, si nimic mai mult.
 
 
Si unde-i Roma, doamna a lumii-ntregi,
Si unde-s astazi vechii si marii caesari?
    Tibrule galban,
Unde e astazi marirea ta?
 
 
Chiar papii mandri cu trei coroane-n cap,
Pastori de natii cu stramba carja-n mani,
    Pulbere-s astazi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.
 
 
Caci nu saruta regii piciorul lor,
Caci nu se-nchina lumea la glas de sfant.
    Semnele tainei
Mute raman si ii fac de ras.
 
 
Chiar tronul papei azi ca o scena e
Si el isi face mutrele lui plangand.
    Hohotul lumei,
Lumei intregi ii raspunde-atunci.
 
 
Caci nu-i s-ardice boltile de granit,
Un Michel-Angelo nu-i sa faca iar
    Ziua din urma.
Templele vechie pustie raman.
 
 
Sa-nvie panza, Rafael astazi nu-i.
Nu-nvie dalta-n manile cele noi.
    Moarta ramane
Marmura grea sub ochiul mort.
 
 
In van cata-veti ramuri de laur azi,
In van cata-veti mandre simtiri in piept.
    Toate trecura:
Viermele vremilor roade-n noi.
 

NOI AMANDOI AVEM ACELASI DASCAL

 
Noi amandoi avem acelasi dascal,
Scolari suntem aceleiasi pareri…
Unitul gand oricine recunoasca-l.
Ce stii tu azi, eu am stiut de ieri.
De-aceleasi lucruri plangem noi si radem…
Non idem est si duo dicunt idem.
Tu zici ca patria e-n decadere,
De ras si de ocara c-am ajuns;
Cand cineva opinia mi-ar cere,
El ar primi tot astfel de raspuns,
Ca de rusine ochii sa-i inchidem:
Non idem est si duo dicunt idem.
 
 
Caci din adancul gandurilor tale
Rasare ura, din al meu amor.
Tu ai vrea tot sa mearga pe-a sa cale,
Eu celui slab ii sunt in ajutor.
Cu-acelasi gand, noi totusi ne desfidem:
Noi idem est si duo dicunt idem.
 
 
Pe mine raul, desi rad, ma doare,
Ma tine linistea vietii-ntregi;
Iar tu uiti tot la raza de splendoare
Ce-o varsa-asupra ta a lumii regi…
S-ai vrea cu proprii mani sa ne ucidem:
Non idem est si duo dicunt idem.
 
 
E greu a spune ce deosebire
Ne-a despartit, de nu mergem de-a valma.
Si s-ar vedea atunci fara-ndoiala
Cand noi ne-am scoate sufletele-n palma,
Ca-ntregul lor cuprins noi sa-l deschidem:
Non idem est si duo dicunt idem.
 

O, – NTELEPCIUNE, AI ARIPI DE CEARA!

 
Ce mani subtiri s-apuca de perdele
Si intr-o parte t?mide le trag!
In umbra dulce, dupa vechi zabrele
Suspina gura-n gura, drag cu drag.
Luceste luna printre mii de stele,
Suspina vantu-n frunzele de fag,
Se clatin codri mangaiati de vant -
Lumini pe ape, neguri pe pamant.
 

* * *

 
O, – ntelepciune, ai aripi de ceara!
Ne-ai luat tot far? sa ne dai nimic,
Putin te-nalti si oarba vii tu iara,
Ce-au zis o vreme, altele deszic,
Ai desfrunzit a visurilor vara
Si totusi eu in ceruri te ridic:
M-ai invatat sa nu ma-nchin la soarte,
Caci orice-ar fi ce ne asteapta – moarte!
 
 
Tu ai stins ochiul Greciei antice,
Secat-ai bratul sculptorului grec,
Oricat oceanu-ar vrea sa se ridice
Cu mii talazuri ce-nspumate trec,
Nimic el noua nu ne poate zice.
Genunchiul, gandul eu la el nu-mi plec,
Caci glasul tau urechea noastr-o schimba:
Pierduta-i a naturii sfanta limba.
 
 
In viata mea – un rai in asfintire -
Se scuturau flori albe de migdal;
Un vis purtam in fiece gandire,
Cum lacul poarta-o stea pe orice val;
Astfel duceam viata-mi poleita
De raza lumii si de aur pal
In vai de vis, in codri plini de canturi,
Atarnau arfe ingeresti pe vanturi.
 
 
Si tot ce codrul a gandit cu jale
In umbra sa patata de lumini,
Ce spun: izvorul lunecand la vale,
Ce spune culmea, lunca de arini,
Ce spune noaptea cerurilor sale,
Ce lunii spun luceferii senini
Se adunau in rasul meu, in plansu-mi,
De ma uitam rapit pe mine insumi.
 
 
In van cat intregimea vietii mele
Si armonia dulcii tinereti;
Cu-a tale lumi cu mii de mii de stele,
O, cer, tu astazi cifre ma inveti;
Putere oarba le-arunca pe ele,
Lipseste viata acestei vieti;
Ce-a fost frumos e azi numai parere -
Cand nu mai crezi, sa canti mai ai putere?
 
 
Si daca nu-i nimic decat parere
Tot ce suspina inimei amor,
Istoria cu lungile ei ere
Un vis au fost amar – amagitor;
Tot ce-aspiraram, toat-acea putere
Care-am robit-o falnicului dor
Am cheltuit-o ca niste nebuni
Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni.
 
 
Sunt nentelese literele vremii
Oricat ai adanci semnul lor sters?
Suntem plecati sub greul anatemii
De-a nu afla nimic in vecinic mers?
Suntem numai spre-a da viata problemei,
S-o dezlegam nu-i chip in univers?
Si orice loc si orice timp, oriunde
Aceleasi vecinice-ntrebari ascunde?