Poezii

OCHIUL TAU IUBIT

 
Ochiul tau iubit,
Plin de mangaieri,
Dulce mi-au lucit
 Pana ieri.
 
 
Oare te pierdui
Pe acest pamant,
Fara ca sa-mi spui
 Un cuvant?
 
 
Oare te induri,
Tu, ca sa ma lasi,
Geniu de paduri
 Dragalas?
 
 
Luna in zadar
Bate in feresti,
Si ma-ntreaba iar
 Unde esti?
 
 
Ar luci pe zid
Pana ce te culci,
Pana ti se-nchid
 Ochii dulci.
 
 
Si ar tremura
Tainic in frunzis
Si te-ar saruta
 Pe furis.
 
 
Dar ea zi cu zi
E in orice loc
Si te va gasi
 Cu noroc.
 
 
Eu nu pot sa plec
Peste nori si vant,
Si sa te petrec
 De-unde sunt.
 
 
Cum nu sunt ca ea,
Ca sa ma strecor,
Drept oglinda ta
 Sa cobor!
 
 
Chipul tau frumos
Sa-l privesc intreg -
Cu atat folos
 Sa m-aleg.
 
 
Sa apar ca-n vis
Acelei vederi
Care mi-au suras
 Pana ieri.
 

OCHIUL TAU IUBIT

(varianta)

 
Ochiul tau iubit,
Plin de mangaieri,
Dulce mi-au lucit
 Pana ieri.
 
 
L-am iubit cu mii
Lacrime fierbinti
Si cu-atat de vii
 Rugaminti.
 
 
Si cum suferii
De al tau amor,
Cat de mult dorii
 Ca sa mor!
 
 
Pururi te catam
Pe orice pamant,
Caci a-ti spune am
 Un cuvant.
 
 
Camaruta ta
Sara sa-mi deschizi,
Ca te-oi desmierda
 Ca sa razi.
 
 
Sa-ti inchid indat?
Pe cand tu te culci
Cu un sarutat
 Ochii dulci.
 
 
Sa masor mereu
Cat de mult crescusi,
Sa sarut al tau
 Piciorus.
 
 
Sanul rotunjor
Cand pe brat il porti,
Li s-ar face dor
 Si la morti.
 
 
De te-ai potrivi
Astei rugaminti,
Fericiti om fi
 Si cuminti.
 
 
Zana din paduri,
Umbra din povesti,
Glas al dulcei guri,
 Unde esti?
 

DACA IUBESTI FARA SA SPERI

 
Daca iubesti fara sa speri
 De-a fi iubit vrodata,
Se-ntuneca de lungi pareri
 De rau viata toata.
 
 
Si-ti lasa-n suflet un amar
 Si in gandiri asemeni,
Caci o iubire in zadar
 Cu moartea-i sor? de gemeni.
 
 
Dar vindecarea la dureri
 In piept, in partea stanga-i,
De-acolo trebuie sa ceri
 Cuvinte sa te mangai.
 
 
Acolo afli adapost
 Oricate se intample,
Ca s-un amor care-ar fi fost,
 Viata ta o imple.
 
 
Caci un luceafar rasarit
 Din linistea uitarii
Da orizon nemarginit
 Singuratatii marii.
 
 
Si ochiul tau intunecat
 Atunci il imple plansul,
Iar ale vietii valuri bat
 Calatorind spre dansul.
 
 
Si dau cadente de nespus
 Durerii tale lunge
Pe cand luceafarul e sus
 Ca sa nu-l poti ajunge.
 
 
Zambeste trist cu raze reci
 Sperantelor desarte:
In veci iubi-o-vei, in veci
 Va ramanea departe.
 
 
S-a tale zile-or fi cum sunt
 Pustii ca niste stepe;
Iar noptile de-un farmec sfant
 Ce nu-l mai poti pricepe.
 

SI OARE TOT N-ATI INTELES…

 
Si oare tot n-ati inteles
 Cum nu mi-i lumea draga,
Cand cu nimic nu m-am ales
 Din viata mea intreaga.
 
 
Cand al meu suflet mistuit
 De chin si de parere
A fost un trist, necontenit
 Prilej pentru durere.
 
 
Cand fu menit ca pe pamant
 Dorinta sa-l alunge
Dup-un noroc atat de sfant
 Cum nu se poate-ajunge.
 
 
E un miraj de necrezut
 Pe-un orizon de stepe:
De al lui farmec strabatut
 Eu tot nu-l pot pricepe.
 
 
El stapaneste amortit
 Pustiile uitarii
Ca si o stea din rasarit
 Singuratatea marii.
 
 
Si-l rog incet, il rog pe veci
 Ca sa-mi asculte plansul,
Cand ale apei valuri reci
 Calatoresc spre dansul.
 
 
Atatea blande rugaminti,
 Atatea calde soapte,
Atatea lacrime fierbinti
 Varsate zi si noapte,
 
 
Le-am indreptat despre apus
 Durerea sa-mi alunge,
Dar el se nalta tot mai sus
 Ca sa nu-l pot ajunge.
 
 
Va fi in veci necunoscut,
 Va fi in veci departe…
E steaua negrului trecut:
 Iubirea far? de moarte,
 
 
Ce margineste-n orizon
 Si oce?n si stepe
S-al carei farmec monoton
 Te-a-nvins far-a-l pricepe.
 
 
Caci a iubi fara sa speri
 De-a fi iubit vrodata:
E semnul vecinicei dureri
 Ce cerul ti-l arata.
 

SI OARE TOT N-ATI INTELES…

(varianta)

 
Si oare tot n-ati inteles
 Cum nu mi-i lumea draga,
Cand cu nimic nu m-am ales
 Din viata mea intreaga.
 
 
Cand al meu cuget mistuit
 De-o stranie parere
A fost un lung, necontenit
 Prilej pentru durere.
 
 
Si a pastrat in fundul sau
 Ca in cenusa rece
Taina parerilor de rau
 Dupa un vis ce trece.
 
 
Ca un luceafar rasarit
 Din linistea uitarii
Dand orizon nemarginit
 Singuratatii marii,
 
 
Nainte de-a luci deplin
 Menit ii pare stinsul,
Iar ale apei valuri vin
 Calatorind spre dansul.
 
 
Si totusi va luci in veci
 Aprins de zeul Amor
Si ale sale raze reci
 Pe frunte lumina-m-or.
 
 
In urma lui un dor nespus
 S-alerg o sa m-alunge,
Desi se nalta tot mai sus
 Ca sa nu-l pot ajunge.
 
 
Va ramanea necunoscut,
 Va stapani departe,
Cum stapaneste pe trecut,
 Intins, eterna moarte.
 
 
Caci stapaneste tot ce-a fost
 Si tot ce o sa vie
Si cate nu avura rost
 Si nu au fost sa fie.
 
 
Cate iubiri fara-nteles,
 Cate-ntelepte-asemeni,
Cate cu moartea s-au ales
 A fi surori de gemeni.
 
 
Cate amoruri se jurau
 Sa tie pe toti vecii,
Pe cand de flori se scuturau
 Alaturi liliecii
 
 
Si-au prefacut pe-acest pamant
 A noastre vieti in stepe
Si ne-au patruns de-un farmec sfant
 Ce nu-l puteam pricepe.
 
 
Dar cine e veti intreba,
 Nebuna si infama:
Nici voi sa stiu cararea sa
 Si nici chiar cum o cheama.
 
 
Ea sufletul mi-au mistuit
 C-o stranie parere
Din viata mea, necontenit
 Prilej pentru durere.
 

SA FIE SARA-N ASFINTIT

 
Sa fie sara-n asfintit
 Si noaptea sa inceapa;
Rasaie luna linistit
 Si tremurand din apa;
 
 
Si sa imprastie scantei
 Cararilor din cranguri;
In ploaia florilor de tei
 Sa stam in umbra singuri.
 
 
Si capul meu de grije plin
 Pe bratul tau se culce
Sub raza ochiului senin
 Si negrait de dulce,
 
 
Ca iar cuminte sa ma fac,
 Caci tu imi prinzi tot gandul,
Ca cerul ce priveste-n lac
 Adancu-i cuprinzandu-l.
 
 
Cu farmecul luminei reci
 Simtirile strabate-mi:
Revarsa liniste de veci
 Pe noaptea mea de patemi
 
 
Si de asupra mea ramai
 Durerile de-mi curma
Si fii iubirea mea dentai
 Si visul meu din urma.
 

UN FARMEC TRIST SI NENTELES

 
Un farmec trist si nenteles
 Puterea mea o leaga,
Si cu nimic nu m-am ales
 Din viata mea intreaga.
 
 
E un luceafar rasarit
 Din negura uitarii,
Dand orizon nemarginit
 Singuratatii marii.
 
 
Ingalbenit ramane-n veci
 Si-i e aproape stinsul,
Cand ale apei valuri reci
 Calatoresc cu dansul.
 
 
Cu-atatea tainici rugaminti,
 Cu-atatea calde soapte,
Cu-atatea lacrime fierbinti,
 Varsate zi si noapte,
 
 
I te-ai rugat: dorul nespus
 Din suflet sa-ti alunge,
Dar el se-nalta tot mai sus
 Ca sa nu-l poti ajunge.
 
 
Va ramanea necunoscut
 Si va luci departe
Caci lumineaza din trecut
 Iubirii celei moarte
 
 
Si se aprinde pe-orizon
 Pustiu de mari si stepe
Si a lui farmec monoton
 M-a-nvins far-a-l pricepe.
 

MUSAT SI URSITORILE

 
Sub vantul rece-al amortitei ierne
Isi pleaca codrul crengile-ncarcate;
Sub alba-i haina campul se asterne,
 
 
Cu stele dulci e bolta presarata;
Din fundul lumii, ce se pierde-n zare,
Prin rumeni aburi luna se arata
 
 
Iar din bordei ce sta langa carare,
Prin ochiul prins unei feresti rotunde
Se-aude plans, se vede luminare
 
 
Si in caldura locuintei scunde
O mama misc-un leagan cu piciorul
Si la scanciri c-un cantec ea raspunde.
 
 
Si-au adormit incet, incet feciorul,
– Sub a lui leagan a impins o piatra -
Gandirea ei spre viitor ia zborul.
 
 
Mai licuresc carbuni colo, pe vatra,
Ea cade-ncet pe-a scaunului spate,
Din codri lupii urla, canii latra.
 
 
Ea doarme-adanc cu brate-n jos lasate,
Dara prin somn sta tinta sa priveasca:
Un mandru vis in sufletu-i strabate.
 
 
Da, cand a fost copilul sa se nasca,
Opri Or?on ale sale pasuri
Ca soarta-n lume el sa i-o croiasca.
 
 
Jur-imprejur se auzira glasuri
Si s-au oprit Neptun din drumu-i sferic,
Mutit-au limba de l-a vremii ceasuri.
 
 
Soptind usor treceau cu pas feeric
Pe langa leagan dand mereu ocoale:
Trei umbre albe ies din intuneric,
 
 
La cer ridica bratele lor goale,
Usoare – parc-ar fi de vant plutite,
Descant copilu-n somn sa nu se scoale.
 
 
Sunt ursitori cari din cer sosite
Revars-asupra-i zarea aurorii,
Cu cate daruri lui i-au fost menite.
 
 
I-aduc comori, viata lunga, glorii,
Deasupra lui revarsa raze slabe,
Din ochii lor, adanc-adormitorii.
 
 
Pe parul lor – margaritare-n boabe -
Balai si moale ca si auru-n spice
Scanteie-n umbra ale lor podoabe.
 
 
Copilul doarme, ele fac sa pice
Deasupra-i flori, se pleaca sa-l meneasca,
Inconjor leaganul si-ntaia zice:
 
 
– Sa fii frumos si fata ta luceasca,
Precum in cer e numai unul soare,
Un soare fii in lumea pamanteasca.
 
 
– Puternic fii –  i-a zis cea urmatoare;
Si biruind vei merge inainte,
Sa-ti fie viata-n veci stralucitoare.
 
 
A treia zise tainic: – Fii cuminte,
Patrunzator ca si lumina mare,
Tu sa-ntelegi cele lumesti si sfinte.
 
 
Iar muma lui cu spaima-n somn tresare,
Impreunandu-si manile-amandoua,
Ea in genunchi se roaga-n gura mare:
 
 
– O, ursitori, a caror daruri ploua
Asupra lumii-ntregi, mai stati o clipa
Si ascultati rugarea spusa voua.
 
 
Nu bunatati care se trec in pripa
Sa ii meneasca sfanta voastra gura,
Nu bunatati supuse la risipa.
 
 
Puternici, mari, frumosi atatia fura,
Intelepciuni, comori le-ati dat mult?ra
Si toate, vai, cu vremea se pierdura.
 
 
Lui daruiti ce nu ati dat alt?ra,
Un dar nespus de scump ce n-are nume
Ca sa rasar-asupra tuturora…
 
 
Atunci, la ruga nenteleptei mume,
Zana privi adanc si trist ca s-o priceapa:
– Stii tu ce dar ii cei si stii tu cum e?
 
 
Tot ce e om se naste si se-ngroapa,
Fie-n coliba, fie-n vechi castele,
Pe culmi de munte ori la mal de apa.
 
 
Dar e-mparat, dar cetitor de stele,
Acelasi vis ii suna in ureche,
A lor vieti sunt pururi tot acele.
 
 
Pe cand sunt tineri se adun pereche,
La joc, la viata si la dant s-aduna,
Batrani fiind vorbesc de vremea veche.
 
 
Si lui ursit-am tot o viata buna
Si masurata pe un pic de vreme,
Sa aiba ziua soare, noaptea luna!
 
 
Caci de ar fi incoronat de steme
Sau pe pamantul gol de si-ar asterne
Tot viata si tot moarte-o sa se cheme.
 
 
Tu chemi blestemul nenduratei ierne
Pe capul lui cel tanar, nenteleapto!
Tu-i ceri durerea unei vieti eterne.
 
 
Da, sus la cer privirea ta indreapt-o!
Plinita e dorinta ta nebuna.
Si ziua neagra peste el asteapt-o.
 
 
Caci i s-a dat sa simta-ntotdeuna
Un dor adanc si indaratnic foarte
De-o frumusete cum nu e nici una
 
 
Si s-o ajunga chiar e dat de soarte,
Caci tinereta neimbatranita
Ii daruim si viata far? de moarte.
 
 
Dar nentrupat e chipu-acei iubite
Ca si lumina ce in cer se suie
A unei stele de demult pierite:
 
 
El n-a fost cand era, el e cand nu e.
 

PESTE CODRI STA CETATEA…

 
Peste codri sta cetatea
Stapanind singuratatea…
Luna plina stralucea,
Ziduri negre poleia
Din naltimea cea albastra
Batea tainic la fereastra.
Si pe negrele zabrele
Sta domnita dupa ele,
Uitandu-se norilor
Calea zburatorilor.
Parul galben, abia cret,
Peste tample sta razlet
Si trecand pe dupa tample,
Ca un val de aur imple
Umerele si spinarea
Si intreaga aratarea.
Si e una la parinti,
Cum e luna printre sfinti,
Si-ntre fete tinerele
Ca si luna printre stele,
Si e una chiar sub soare,
Cine cata-n ochi-i moare,
Ochi izvoare de lumine,
Cu mani albe, lungi si fine
Si cu degetele trase,
Subtirele, de craiasa,
Si buzele subtirele
De-mi zambea-ntristat cu ele.
 
 
Au mai stiu povestitorii
Ce sunt, oare, zburatorii?
Vin din rumenirea serii
Si din fundul sfant al marii.
Vin din ploaia cea cu soare
Si din dor de fata mare.
Iara umbra norilor,
Calea zburatorilor,
Caci ii vede
Cine-i crede,
Le nazare
La oricare
La chemat din noaptea mare.
De-ndrageste vro fata,
Ca luceafar i s-arata,
Dar din nouri se repede
La pamant unde o vede
Si-n carare ii rasare
De la crestet la picioare;
Ochii negri-ntunecosi
I se uita mangaiosi,
In par negru stele poarta,
Dara alba fata-i moarta,
Ori se face nor de ploaie
Care cade in siroaie
Si bureaza-asa de lin
Prin perdelele de in;
Si-n fereastra, ca-ntr-un prag,
Se arata nalt si drag,
Cu par lung de aur moale
Si cu ochii plini de jale.
Trestia l-incununeaza,
Hainele ii scanteiaza,
Haine lungi si stravezii,
Pare-un mort cu ochii vii.
Astfel iese zburatoriu
Si din umbra, si din nori,
Si din lanuri, si din lunca,
Si din stea ce se arunca,
Si din tainicul izvor
Care suna-ncetisor,
Si cand luna cea balaie
Varsa apelor vapaie.
Iese din senin cu ploaie,
Si din ploaie cu senin,
Si din lacul cristalin,
Si din ceruri, si din mare,
Si din dor de fata mare.
A lui suflet e-o scanteie
Din luciri de curcubeie,
Din dragoste de femeie;
A lui glas la miez de noapte
E ca muzica de soapte,
Cand se clatin ramurele
Si suspina pasarele.
Si cum sta domnita dusa
Si pe ganduri multe pusa,
Teiul nalt crescut sub geamuri
I-au intins vro doua ramuri
Incarcate, – nfloritoare
Si frumos mirositoare,
Si aude sopotind
Si prin frunze ropotind
Ca un glas de copilas
Ce-o intreaba dragalas:
– De ce sezi inchisa, fata,
Dupa poarta ferecata,
Dupa zidurile grele,
Dupa negrele zabrele?
Deschide zabrelele
Si priveste stelele,
Luna plina o priveste
Cum pe munti calatoreste
Si deschide-mi un oblon
Ca sa trec fara de zvon,
Ca de noapte imi e teama;
Toate umbrele ma cheama,
Tricolici ma prigonesc,
Iar babele ma vrajesc
Cu flori rosie de mac,
Cu oscior de liliac,
Ca sa nu ma dau de leac.
Nu auzi cum zbor prin ramuri,
Tip in horn si bat in geamuri?
Nu sunt tanar fara minte
Prins de dulcele-ti cuvinte,
Nu curtean infumurat,
Nici ostean implatosat,
  Ci eu sunt
  Zburator
  Ca un vant
  De usor,
  Ma anin
  De un ram
  Si suspin
  Langa geam,
  Ca-n salas
  Tremurand
  Sa ma lasi
  Mai curand.
Caci sant slab de-mi plangi de mila,
Orb ca visul de copila;
Sant ca vant de primavara,
Ca amurgul cel de vara;
Din picioare pan? la cap
Intr-un cuib pot sa incap,
Iar in cuib de turturele
Dorm alaturea de ele.
Iarna vin gonit de fulgi,
Ce m-acopar ca un giulgi,
Si cand voi spuneti povesti,
Suflu codrul pe feresti,
Iar la claca cea de furca
Mana-mi torturile-ncurca.
O, deschide-mi un canat,
Ca printr-insul sa strabat,
Sa ma iei la tine-n pat,
Ca sa dorm lang-al tau sin
Ca un biet copil strain;
Adormit la pieptul gol,
Nu ma-ndur sa te mai scol;
Sanii albi, doua comori,
Tare sant dezmierdatori,
Fiind albe si ratunde,
Inima mi se patrunde,
Cu gurita ma adapa
Si de focul meu ma scapa;
Adormit pe bratul stang,
Nu te teme c-am sa plang,
Teama n-ai ca te-oi trezi,
Ca eu pier in zori de zi;
Ci-am sa suflu-asa de cald,
In miroase sa te scald,
Sa-mi vezi fata de ninsoare
Si aripele usoare,
Caci viata mea o tin
Cu miros de flori de crin;
Nu beau apa, ci scantei
Si miros de flori de tei,
O, primeste-ma in brate!
Umbra noptii ma ingheata,
Un strigoi poate in pripa
Sa ma prinza de aripa,
Sa m-ascunza in mormant,
Ca sa nu stiu unde sunt,
Ori de aripi sa ma lege,
De un clopot fara lege,
Si tragandu-l, sunator,
De izbirea lui sa mor,
Caci eu nu sant vrun fecior
Ca sa viu amagitor,
  Ci eu sant
  Zburator
  Ca un vant
  De usor,
  Ma anin
  De un ram
  Si suspin
  Langa geam,
  Ca-n salas
  Tremurand
  Sa ma lasi
  Mai curand.
Ea-si neteaza a ei tample
Si de lacrimi i se imple
Ochii dulci de mangaiere.
Ea suspina fara vrere,
Nestiind inca ce-i cere
Inima cu-a ei durere,
Iar gandirea ei cea dulce
N-o mai lasa sa se culce.
Peste varfuri trece luna,
Tanguios un corn rasuna,
Petrecand cu-atata drag
Toata raristea de fag.
Mai incepe, mai se pierde,
De-i raspunde codrul verde,
Fermecat si indragit
De-acel sunet ratacit.
Iara inima ii zice:
"Ce stai, draga mea, aice,
Scoala-te, supune-te
Valului de sunete,
Ce te trage, plin de jale,
Colo, – n raristea din vale."
Si un glas aude, pare,
Ce-o chema in departare:
"Margarita, Margarita,
Cu coroana aurita,
Ah, din valea cea adanca,
Ca pe-o stea te zaresc inca,
Ca pe-o stea luminatoare
Si deasupra-mi plutitoare;
Glasul cornului strabate
Dulcea ta singuratate;
O, te pleaca plangerilor,
Tu, craiasa ingerilor,
Lasa zidurile tale,
Vino-n vale, vino-n vale!
  O, auzi sunand
  Pe carare corn,
  Caci spre tine bland
  Il intorn.
Margarita, Margarita,
Cu coroana aurita,
Glasul cornului strabate
Neagra ta singuratate,
Valului de sunete,
Draga mea, supune-te,
Lasa zidurile tale,
Vino-n vale, vino-n vale!"
 

MII DE STELE… DULCE SARA…

 
Mii de stele… dulce sara
Peste codri se coboara,
Peste varfuri trece luna
Iar izvoarele rasuna.
Cine mi trece luncile
Domnita cu pruncile;
Cine mi trece mandra lunca,
Domnita mea cu o prunca;
Cine mi trece lunca mare,
Fata lui Dragos calare
Pe un cal alb ca de ninsoare.
Cu rafturile de argint
Si presun pan in pamant.
Ea isi cauta de cale,
Merge n vale, merge n vale.
Indaratu i din padure
Se nalta cu ziduri sure
Si cu nalte porti, cetatea
Stapanind singuratatea,
Iar ea si cauta de cale,
Vine n vale, vine n vale.
Iar cand ochii si i ridica
Se trezeste singurica,
La mijloc de codru des
Unde crengile se tes
Si prin mrejele de frunze
Cearca luna sa patrunza,
Iar un tei cu umbra roata
Si cu frunza scuturata
Pleaca ramuri pe un izvor
Care suna ncetisor
Si prin sunet bland de ape
Parca vine mai aproape
Glas de corn din departare
Tot mai tare si mai tare.
 O, auzi sunand
 Din carare corn,
 Inspre tine bland
 Eu sa ma intorn.
Si cand ochii a ridicat
Ea zareste un baiat
Ce s apropie de ea
Pe un cal negru alaturea.
Flori de tei el are n plete,
Negri ochi ca s o sagete
Si la sold un corn de argint
Si pe haine margarint.
? Ai venit sa ma privesti
Dulce zana din povesti,
O, te pleaca inspre mine
Cu maini albe, lungi si fine,
Iara degetele trase
Subtirele de craiasa,
Lasa le in a mea mana,
Mladioasa mea stapana.
Dar ea mana si trage ndata
Dintr a lui… si speriata
Se uita in jos smerita,
Rusinoasa si uimita.
S o ajunga el voieste,
Ea sa vina se fereste,
O ruga cu vorba dulce
Pe a lui brat ca sa se culce,
Mai nu vrea si mai se lasa,
Ca de un farmec e atrasa,
Pan? ce cade n a lui brat
De o priveste cu nesat.
Paru i galben abia cret
Peste tample i sta razlet,
Dandu i multe frumuseti
Si trecand pe dupa tample
Umerii cu aur imple,
Umerele si spinarea
Si intreaga aratarea.
? O, copila, chipul tau
De mi l bunul Dumnezeu,
Chipul tau cel izmenit
Ce pare ca i zugravit;
Draga mea, nu te ndura
De la mine a zbura,
Ori de i merge de la mine
Ia mi si sufletul cu tine,
Ce mai trebuie sa fie
Daca n am tovarasie
Si la ce sa mai traiesc
Singurel sa patimesc?
Ea roseste la obraz
I se prinde de grumaz
Si ii zice abia abia:
? Vino la urechea mea
Si spune mi orice vei vrea;
Si eu ti oi spune ceva,
Dar da mi pace… nu ma strange,
Te iubesc de mi vine a plange,
Dac ai sti cat te iubesc,
Ca din ochi te prapadesc.
? Dar de i merge cui ma lasi
Singur sa fiu patimas?
? Nu te las, nu… Spune mi bine
Ca cu cine si prin cine
Sa ma inteleg cu tine
Ca sa vii sara la mine.
 
 
Peste varfuri trece luna
Iar izvorul dulce suna
Merg alaturea calare,
Pier in umbra de carare,
Iara cornul lui duios
Suna dulce dureros,
Mai incet in codrul verde
Se tot pierde, se tot pierde.
 

INTRE NOURI SI-NTRE MARE

 
Intre nouri si-ntre mare
Zboara paseri calatoare -
Cum nu pot si eu sa zbor
Sa ma iau pe urma lor!
Si departe de la maluri
Trec corabii peste valuri,
Trec cu panze lucitoare
Si se pierd in departare.
Cum nu am aripi sa zbor,
Sa ma iau pe urma lor!
Ca m-as duce, tot m-as duce,
Dor sa nu ma mai apuce,
Peste undele cu spume,
Peste mare, peste lume;
S-as vedea cum trec cu toate,
Randuri-randuri aratate,
In marginea malurilor,
Stralucirea valurilor,
Stolul randurelelor.
Tremurarea stelelor -
Poate ca mi-ar fi mai bine,
Poate te-as uita pe tine.
Alei puica, alei draga,
Cumu-i frunza cea pribeaga
E viata mea intreaga,
Caci dragostea ta ma strica
De nu m-aleg cu nimica;
Viata trece, frunza pica,
Trece fara mangaiere,
Ca izvorul de durere,
Trece si se prapadeste,
Arde si se mistuieste
Fara noima, fara rost,
Bine-ar fi, sa nu fi fost.
Vai de-acela ce iubeste
Si nu se invredniceste
Sa castige ce-a dorit,
Sa fie-a lui ce-a iubit.
Puica cea desmierdacioasa,
Din ochi negri mangaioasa,
Puica ademenitoare,
Din ochi negri visatoare,
Dragostea de puiculita
Cu gura de porumbita,
Cu gurita mitutea,
Cu gropite langa ea,
Cu zambirea ei cu haz,
Cu gropite in obraz,
Si cu dragostea in ochi
De ma tem sa n-o deochi.
Noaptea cand te-nchipuiesc
Imi vine sa-nnebunesc,
Iara ziua as lua
Lumea-n cap de jelea ta.
Norilor, o, norilor,
Unde-i tara florilor?
Unde ea acum traieste,
Iara campul inverzeste
Si codrul vazand-o creste;
Si cand trece prin gradina
Toti copacii i se-nchina
Si incep sa infloreasca,
Pe ea s-o impodobeasca -
Caci, vazand-o, toata tara
Crede ca e primavara.
 

ORICAT DE MULT AM SUFERIT

 
Oricat de mult am suferit
In lunga-nstrainare,
Pururi in visu-mi te-am zarit
Cu luna, pe valuri de mare.
 
 
Pe marea trista te-am catat
Cu departate maluri
Si numai tu te-ai aratat
Pe mare, cu luna, din valuri.
 
 
Tu numai dulce imi rasai
Si blanda-ntotdeuna,
Cu al tau dulce chip balai
Din valuri de mare, cu luna.
 

STEFAN CEL MARE

Schite de imn

 

 

I

 
Carpatii arate
Seninele frunti
Si focuri pe-orisice
Culme de munti.
Sa arza tulpine
Intrege de brazi
Caci astazi ne vine
Eroul viteaz,
Ne vine Stefan cel Mare.
 
 
Cum oare, o, tara,
Tu n-o sa-l cunosti,
Cand suna fanfara
Chemarea de osti,
Cand buciume suna
In vai si pe plai
Si oastea s-aduna
Calare pe cai -
Pe steaguri cu semne de bouri?
 

II

 
Pe crestete nalte a muntilor suri
Claditi de asupra de negre paduri
Trupine de brazi laolalta;
Claditi-le falnic; dati-le foc
Si lumea priveasca un semn de noroc
Pe orisice culme inalta.
 
 
Manat de credinta, manat de profet,
Din negre pustiuri porni Mohamet
Starnind mulgatorii de iepe;
Ineaca o lume in flacari si fum
Si moartea-i neteaza al gloriei drum:
E moartea stapana pe stepe.
 
 
Ce zgomot de bucium si arme, ce val!
Cand Stefan se suie calare pe cal
Raspunde Suceava din urma;
Si nimeni nu stie cum tu ai ajuns
Sa stii de ce muntii sageata-ai patruns
Si-a codrului cale se curma.
 
 
Rasuna pamantul de tropotul des,
De-atatea ostire de munte, de ses,
Raspunde sunare din nouri;
Cu sunet de bucium la munte si plai,
C-o oaste intreaga calare pe cai,
Cu steaguri cu semne de bouri.