Târzie toamnă…Amorţesc copacii
Dezgust total s-aşează pe pământ
Urme de soare – falsă aparenţă…
Ce este ştersă cu lacrima de vânt…
Figuri străine cu privirea veştedă
Şi ochi cu licăriri fără de viaţă
O lungă anarhie friguroasă…
Cu cuget molipsitor…
* * *
Mă trezesc şi soarele-i negru
Ca cearсănele sub ai tăi ochi
Chiar şi sufletul este ponegru
Când mă scol, auzind slova şi
Zărind ale tale unghi
Pe poala cerului îngândurat....
* * *
Fum de tutun
În camera pustie
Un singur glas
O singură iubire
Eu nu te las
Tu ești a mea murire
Un pas ș-un pas
Spre tine,
Doar spre tine…
***
Prea târziu la libertate
Prea devreme pentru acte
Societate..
Bănci şi rate..
Şi familii destrâmate.
***
eu stau pe loc dar mintea mea fuge departe, fuge să scape
obraji de lacrimi uscate
nu plânge, nepoate,
zâmbeste, trec toate…
Şi viaţa asta e ca un lift blocat uneori
În întuneric nu mai văd culori
gânduri mă frământă ca pe cozonaci
strigate de luptă pentru fraţii daci…
***
Şi zic timp, te rog, mai stai lângă mine
Că te simt mereu fugind şi nu e bine
Mai vreau să zic câte ceva celor care
după atâtea lovituri au rămas în picioare.
***
Mă tem că e sfârșitul, că totul pare clar
Câteva regrete, preferam să nu le am
Îmi amintesc când n-aveam griji sau fapte
Aveam doar griş cu lapte…
***
Sunt fericit…pentru simplu fapt
că mai prind un răsărit
sub acelaş cer albastru nemărginit.
De ceva timp recunăscător pentru
tot ce mai am de trăit…
Şi fie foame sau frig,
Îmi las amprenta asupra lumii prin ce simt.
Fac asta de când eram copil mic.
Acum sunt un copil mai mare.
Ştiu că dorinţele s-ar împlini
Prin pasiune şi răbdare.
Ce am sădit de mult -
Culeg acum – şi asta-i liniştea mea.
Nici nu credeam c-o să apuc să simt asta cândva.
Mulţumesc, mare spirit,
Pentru că sufletul meu e sărbătoare.
Cade prima ninsoare
Şi toate cele ce sunt -
Sunt ale tale.
Mulţumesc marelui spirit
Pentru viziuni şi pentru îndrumare.
Sunetul tobei trezeşte,
Duhul dansează cu mâinile-n aier
Şi cântă:
Unii plâng, unii râd,
Unii cad pe pământ.
Cântă… Presiunea de tunete
Prinsă în spirale de vânt,
Cântă…şi hora se-nvârte,
Pieilii roşii să cânte,
Cântă.. în fum şi culori,
Oameni pierduţi printre umbre…
Ca o luntre de mestreacăn
A pluti mereu pe apă.
Sunt caseta cu poveşti
Şi o ascultam odată.
Azi nepoţii se mai ĵoacă,
Bucuroşi – prima zăpadă
Şi le scriu aceste versuri,
Sper, cândva o să le placă.
Fie viaţa luminată,
Chiar de calea întortocheată,
Fie vatra încălzită
Cu miros de ţuică fiartă,
Fie haina mea purtată,
Fie casa fermecată,
Fie traiul lor mai dulce
Cu aromă de pară coaptă,
Fie piesa mea cântată
Peste vremuri înc-odată,
Fie strofa recitată,
Fie vocea tremurată,
Fie scrisă pe hârtie,
Fie pusă într-o ramă,
Fie scrijelită-n scară
Şi pictată peste şcoală....
***
Lovit ca de pinteni, merg înainte
Chiar şi când tot ce am e o supă de linte
Lovit ca de flinte că viaţa trimite
Mai des la război, mai rar la plăcinte.
Cuvinte lipsite nasc dorul lor,
Destinul e drumul amăgitor
Şi fiecare om e un călător,
Ce lasă nişte semne şi e trecător.
***
Şi …alte drumuri ş-încercări
Credeam că n-am de ales
Ştiam că am doar o şansă…
Asta-i tot ce-am înţeles.
Puţin refuz ce-l primesc
Atunci când decide soarta
Se urcă toţi în tren
Dar destinaţia e alta…
***
Viaţa e cruntă, acum probabil e căruntă
Sper că e bine şi o sărut dacă m-ascultă
Şi ştii, fine, cât încă o să mai scriu
Asta e pentru toţi pe care i-am înţeles mai târziu…
***
Viaţă sau politică?
Politică şi viaţă....
Omul e-o peliculă,
Un boţ de lut pe gheaţă.
Omul ştie legile
Politica – le scrie
Traiul e-o culegere
De rele şi de bine.
Omul duce zilele
În spectre liniale
Politica – în filele
Cu fibrele bănare.
Omul doar prin muncă
Îşi câştigă de mâncare
Politica – prin vorbe
Şi scheme minţitoare.
Aşa trăim… în veşnică
Proiecţie de "soare"
Pe scena de petrecere
Politicii statale.
***
N-am dormit bine azi-noapte,
mă gândeam că nu se mai poate,
Oamenii n-o să mai suporte o viaţă în rate.
E greu, frate…
Luăm banii pe-o lună, se duc într-o săptămână.
Ce poate să ne rămână de halit
când nici mâncarea nu e bună?
Stau ca într-un buncăr – şi nu din plăcere.
Al Treilea Război Mondial e dus în tăcere.
E biologic, viaţa-i durere umană
ca mare durere pentru o mamă
când pentru copii prafurile devin hrană.
Ne omoară treptat, după trepte sociale,
Globalizare – omul de rând habar n-are
de ce se întâmplă… ce se întâmplă?
Are alte griji pe tâmplă,
Când mor cei dragi
şi alţii nici măcar n-au timp să-i mai plângă.
***
Planeta fierbe…
Instinctul de conservare
ne transformă în conserve
Şi devenim propriile noastre jertfe.
Berbeci naivi urcă singuri pe altarul de sacrificiu
Şi bătrânii dau ultimii bani la vreun oficiu
poştal
pe facturi
Nepoţii fug
de datorii,
moştenim credite
semnate cu sângele inimii.
S-aprind făclii…
în întuneric mi-e chemarea,
Când se schimbă timpul…
se schimbă noaptea…
se schimbă starea…
Şi tot cu speranţa de ieri
Noi ne vindem zilele
Pentru proaste idei…
Cu capul sus,
Cu ochii-njos
Ne transformăm
În psihoze reale
Cu spirit amărăcios…
***
Auzi, iubito, cum în geam
Se bate-un val de primăvară
Şi-n întuneric atingeam
Lumina lui firavă..
Prin miez de noapte
Şi prin străzi
Se-mbibă-n în stecle colorate
Şi schimbă chipul la ogrăzi